[cristiboss56]

Grija de multe ne asaltează de obicei în urma unor nereuşite. Însă nicăieri nu se spune, că încă de la prima înfruntare cu demonii noi îi vom înfrânge. Dimpotrivă, suntem preveniţi, că prin lupte şi prin multe necazuri se intră în împărăţia lui Dumnezeu (vezi Fapte 14, 22). La vreme de luptă există căderi şi ridicări. Regula este: dacă ai căzut, ridică-te! Dacă ţi se întâmplă să nu izbuteşti, începe din nou! În legătură cu aceasta ca pildă ne slujesc albinele şi furnicile. Despre albine se ştie, că oricât li s-ar nărui fagurii ele nu contenesc niciodată să facă alţii noi până ce în cele din urmă vor reuşi să-şi asigure celule în care cresc larvele şi-şi depozitează mierea. Un naturalist povesteşte despre comportamentul micuţei furnici care purta o grea povară pe o suprafaţă înclinată. De cum se ridica pe locul cel mai înalt, povara cădea din nou. Aceasta s-a repetat nu doar odată. Însă ea, de fiecare dată se întorcea, o lua şi începea din nou să o care la deal, până ce în cele din urmă a reuşit să o ducă în muşuroi. Tot astfel şi noi trebuie să ne întărim în lupta împotriva piedicilor de pe calea vieţii duhovniceşti. Pentru a ne asigura de victorie să dăm dovadă de cea mai hotărâtă credinţă în Dumnezeu, de nădejde tare în ajutorul Lui, şi fără încetare să ne străduim să nu cădem în păcate de bună voie, ci să trăim virtuos. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Noi nu avem alt mijloc de biruinţă asupra diavolului în afară de ajutorul lui Dumnezeu printr-o viaţă virtuoasă”. Cel mai aducător de biruinţă mijloc în viaţă este o comportare curată şi virtuoasă.

Nu trebuie să deznădăjduim nici chiar atunci când lupta devine deosebit de grea, şi mai cu seamă când intrăm într-o situaţie fără ieşire. Chiar dacă ni se pare că nu există nicio ieşire, trebuie să fim încredinţaţi că Dumnezeu cunoaşte ieşirea şi cu siguranţă ne va scoate din aceasta situaţie dacă dăm dovadă de răbdare până la sfârşit. Răbdarea este semnul adâncii credinţei în Dumnezeu. Dumnezeu ne învaţă să ne întărim întru răbdare, încununându-ne pentru credincioşia în încercările răbdate de noi, ocrotindu-ne cu dreapta Sa. „Când Dumnezeu îşi arată Atotputernicia Sa – spune sfântul Ioan Gură de Aur,- adesea îngăduie mulţime de osteneli în faptele noastre, ca să ne conducă spre împlinirea scopurilor Sale, ca să ne descopere măreţia Atotputerniciei Sale”. Acelaşi sfânt părinte povăţuieşte: „Nu există nimic mai puternic decât omul îngrădit cu ajutor ceresc, şi nimic mai slab decât omul, care este lipsit de acest ajutor”.

Cunoscând toate acestea trebuie să ne îmbărbătăm în luptă şi să nu ne îngăduim nicio îngrijorare şi cu atât mai puţin deznădejde. E de luat aminte, că si când descrie îngrozirile de dinaintea sfârşitului lumii Domnul Iisus Hristos nu dă dreptul credincioşilor săi urmaşi deşi atunci ei vor fi cel mai mult prigoniţi, să se arate fricoşi şi nehotărâţi. Dimpotrivă, El afirmă cu tărie şi îndrăzneală: Iar când vor începe să fie acestea, prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se aproprie (Luca 21,28). Creştinul trebuie să fie îndrăzneţ în toată vremea, dar mai cu seamă – în grelele prigoane şi în ispitele cruciale. El trebuie să se deosebească radical de oamenii lumeşti care aşează ca scop al vieţii lor fericirea pământească. Pentru aceştia ispitele sunt moarte: ei se îngrijorează de cum văd piedici în viaţă pentru bogăţia pământească. Pentru creştin însă trebuie să fie în vigoare un dreptar exact pe dos. Dacă este un adevărat urmaş al lui Hristos, tocmai în vremea ispitei el este cel mai plin de bărbăţie, mai îndrăzneţ, mai energic pentru că atunci se hotărăşte locul veşniciei lui. Dacă arată în aceste momente hotărâtoare teamă faţă de viaţa sa, el poate să moară pentru vecie. Dacă însă îşi predă viaţa lui în mâinile lui Dumnezeu şi este gata să moară pentru Dumnezeu va trăi veşnic cu El.