[cristiboss56]

Zorica Latcu (Monahia Teodosia):

ÎNCHINAREA MAGILOR

Trei înţelepţi bătrâni, albiţi de zile,
Venit-au călărind pe trei cămile.
Cu mult alai, cu fală-mbelşugată,
Călăuziţi de steaua luminată.

Leiţi în fir de aur şi mătasă,
Cei trei bătrâni pătrund încet în casă,
Şi-n colţul ei cel mai ferit găsesc,
Pe Maica Pruncului dumnezeiesc.

Ea toarce firul neted din fuior
Şi mişcă leagănul cu un picior.
Cât e de simplă-n port Aceea care
Primeşte de la îngeri închinare.

Pe haina lungă fără strălucire,
Pogoară văl marama Ei subţire.
Doar străluceşte lin în părul Ei,
Cunună măiestrită din scântei.


Nu ştiu: e leagănul acoperit,
Mişcându-se în colţul lui ferit,
E cântecul Măicuţei lui Iisus,
Sau poate cântecul cântat de sus?

Sau jocul de lumini cu umbre dese?
Ceva ce-aduce vrăji neînţelese
Încât bătrânii cei cărunţi se-nchină,
În faţa leagănului de Lumină.

Şi noi cu magii-n gând călătorim,
Şi Pruncului şi noi îi dăruim,
Tămâia rugăciunilor fierbinţi,
Şi aurul simţirilor cuminţi.

Şi dacă n-avem smirnă de iubire,
Noi Te rugăm, Stăpână, cu smerire,
Tot Tu să ne trimiţi din cer de sus
Vreun bob; să I-l aprindem lui Iisus

Ca-n fum de smirnă-nmiresmat să dea
Lăcaşul Tău cu străluciri de nea.