Zorica Latcu :
ÎN STAUL
Te-am urmărit cu inima, Fecioară,
Cum urci din Nazaret spre Vitleim,
Nu vede nimeni cum în cale zboară
Cu aripi argintii un heruvim.
Te văd apoi cum treci, ca o străină
Pe străzile micuțului oraș…
Nu vede nimeni nimbul de lumină
Ce-nvăluie tot chipul drăgălaș.
Ticsită până-n vârf e orice casă,
Zadarnic bați la poartă, e-ncuiat…
Nu vede nimeni cuta dureroasă
Ce-n fruntea Ta senină s-a tăiat.
Iți simt durerea, Maică Prea Curată,
Pentru cei ce trufași Te-au gonit,
Ți-aud departe vocea-ndurerată:
„De ce cu Fiul Meu nu m-ai primit?”
Ci haide, intră-n staul. Te așteaptă
Smeriții boi și vitelușii blânzi.
Spre Tine oile grăbit se-ndreaptă,
Spre Tine cată mieii cei plăpânzi.
La cei smeriți, ce sufăr în tăcere,
Și s-au făcut ca boul răbdător,
La ei să vii cu mâini de mângâiere,
Si să le naști lor Prunc Mântuitor.
Și la cei blânzi, ca mieii fără vină,
Cei ce ca oi plăpânde s-au făcut,
La ei să vii, Fecioară de lumină,
Si Pruncul dă-li-L să le fie scut.
O, vino, pașii lini Tu Ți-i coboară
Adânc în taina duhului smerit
Și-n staul, între oi și boi, Fecioară,
Să naști Prunc mic, pe Domnul Prea Slăvit.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|