[ioan67]

Tot profesorul G. Ionescu amintea uneori despre "miturile" prin care sunt văzuţi psihologii şi psihologia la noi.
Unul dintre mituri face referire la "impecabilitatea psihologului". Aşteptări foarte înalte, cu totul nerealiste, sunt proiectate asupra unui om care e psiholog. Se aşteaptă de la el să fie ca un fel de enciclopedie ambulantă, un fel de cunoscător al întreg adevărului sau ca un sfânt (ca şi cum sfinţii, la rândul lor, ar fi mereu impecabili şi infailibili), cu soluţii ad-hoc pentru orice problemă, dincolo de orice viciu sau afecţiune, un fel de superman al virtuţii. De aici decurge o intransigenţă cu totul aparte faţă de psiholog, dăunătoare mai ales în relaţia de consiliere/psihoterapie.
Un alt mit este că psihologul/psihiatrul nu se îmbolnăveşte sufleteşte. Că doară are leac pentru boli, nu? Însă noi ştim deja că uneori tocmai pantofarul are pantofii rupţi sau croitorul haina descusută, iar oculistul poartă ochelari şi preotul mai face şi el câte o boroboaţă ori de-a dreptul păcătuieşte. Sunt situaţii reale de viaţă şi nu foloseşte să le negăm.
La extrema cealaltă, se crede că psihologii şi psihiatrii sunt mai nebuni decât restul oamenilor. Motivul invocat de obicei e că aceştia trăiesc printre nebuni şi se contaminează, eventual că însăşi nebunia prealabilă îi aduce între nebuni. Ceea ce se omite aici e, în primul rând, că psihologii nu lucrează decât în procent mic cu "nebunii". Doar anumite specializări ţin de tratamentul persoanelor suferinde psihic. Apoi, chiar dacă medicii lucrează cu oameni bolnavi nu e deloc obligatoriu să ia şi ei "virusul". Breasla medicilor are destule mijloace de protecţie la îndemână şi foloseşte o serie de măsuri cu rol profilactic dintre care cea mai eficientă este cultura. Un om instruit, informat, care a mai beneficiat şi de nişte formări şi supervizări periodice, poate lesne recunoaşte ceva-ul străin din mintea pacientului şi se păstrează la distanţă faţă de acesta, fără a-l împrumuta. La ce i-ar folosi unui medic să gândească precum paranoidul ori să sufere precum anxiosul? Identifică tulburarea, oferă tratamentul şi cu asta basta. Eventual ridică din umeri ori oftează compătimitor.
Un alt mit este că acolo unde nu e credinţă în Dumnezeu nu te poţi vindeca de o maladie psihică. Datele de statistică medicală arată însă că s-au vindecat de varii maladii psihice atât ateii cât şi credincioşii, că sunt eficienţi atât terapeuţii atei cât şi terapeuţii credincioşi şi că orientarea religioasă nu afectează semnificativ procesul terapeutic decât atunci când e vorba de anumite subculturi specifice unde e important să te plasezi în acord cu credinţele celuilalt.

În fine, alte mituri legate de sănătatea şi boala psihică:
1) Dacă provii dintr-un neam cu bolnavi mintal, vei fi şi tu unul. Fals, predispoziţia genetică şi cultura familiei sunt doar "cartuşul de pe ţeavă". Şi nu e chiar atât de uşor să apeşi pe trăgaciul puştii unui om, care este mintea nebuniei. Etiologia tulburării mintale e mult mai complexă decât pare. Un întreg sistem de factori (sociali, biochimici, culturali) lucrează la producerea unei maladii.
2) Dacă ai tăi au fost toţi sănătoşi, nu ai cum să te îmbolnăveşti. Fals, multe sunt evenimentele vieţii care pot face o legumă dintr-un om foarte puternic pe plan psihic. Eventual, vitalitatea şi obiceiurile sănătoase din neamul tău te pot ajuta să rezişti mai bine şi să îţi revii mai rapid şi mai amplu, în cazul când se întâmplă să te îmbolnăveşti.
3) Boala vine ca pedeapsă de la Dumnezeu. Probabil, pentru cei care cred că Dumnezeu nu are ceva mai bun de făcut decât să îi îmbolnăvească pe oameni. De fapt, boala vine de la oameni, de la relaţiile execrabile dintre ei şi din propria neglijenţă. Păcatul, însă, prin anomaliile pe care le induce în viaţa sufletească şi în relaţii este, da, un agent patogen indiscutabil. Dar nu ca pedeapsă de la Dumnezeu, ci din pricina răului conţinut în el şi a modului cum ne raportăm la păcat după ce îl făptuim cu mintea ori cu fapta. Căci o bună spovedanie, de pildă, şi un canon adecvat ne pot scăpa de multe din urmările păcatului.