[Seraphim7]

În prealabil postat de ioan67

Închiderea, încuierea sunt defense/apărări/retrageri cu scop de protecţie. Pentru a câştiga timp, pentru a lăsa portiţa vreunei şanse, pentru a mai tămădui rănile.
Totuşi, această "soluţie" nu e bună pe termen lung, deşi pe termen scurt e resimţită ca o necesitate salvatoare.
Dacă oamenii "obişnuiţi" nu vă mai aduc alinare/satisfacţie/mulţumire, atunci încercaţi cu un om mai "neobişnuit".
Astfel de lucruri, cum scrieţi, să ştiţi că sunt foarte frecvente la mulţi oameni. Vreau să înţelegeţi că sunt în jurul dvs. oameni la care, dacă apelaţi, vă pot ajuta să reînnodaţi firul ascuns, cândva. La Cluj aveţi câţiva psihologi foarte buni. Folosiţi-vă de ei! Sunt acolo tocmai ca să mergeţi şi să le spuneţi ce aveţi pe suflet. Veţi putea dialoga în voie şi veţi simţi că sunteţi înţeles. Oamenii aceia chiar ştiu să vă ajute să simţii asta şi să descoperiţi, în relaţia directă, reusurse şi satisfacţii noi. Eventual poate au dânşii un grup la care să vă alăturaţi, să vedeţi cum pun problema şi alţi oameni care au probleme asemănătoare cu dvs. Vă puteţi sprijini reciproc şi veţi trăi bucuria comuniunii şi a rezolvării problemelor presante, sufocante.

În ce priveşte Biserica şi Dumnezeu, sunt şi eu de acord, dacă îngăduiţi alăturarea: căutarea, întâlnirea şi trăirea lui Dumnezeu sunt aventuri personale, resimţite de fiecare în felul lui.
Totuşi, ritualurile fixate, ideologiile de care ziceaţi, obiectivarea şi toate celelalte nu ar trebui să vă fie piedici, ci resurse. Luaţi ce vă e folositor din jur şi mergeţi mai departe!
Lăsaţi zgomotul celor care îşi închipuie că l-au confiscat pe Dumnezeu. E treaba lor ce cred, atât îi duce mintea şi inima.
Dvs. mergeţi în biserică, în comunitatea euharistică şi faceţi ce puteţi face în linia tuturor trăitorilor care au format Tradiţia. Aveţi doar de câştigat! Sentimentul că aţi făcut un lucru înţelept şi frumos, mai întâi...:)

Sigur,probabil doar constientizand și acceptând că am o problema ,voi putea să și rezolv.Dar,bineînțeles,am discutat și cu psihologi,chiar si psihiatrii,însă de multe ori nu puteam să dau totul afară,să vars tot ce am pe suflet,asta s-a intamplat și cu preoți de multe ori.Probabil când găseam persoane competente nu eram eu destul de diferite deschis,probabil din neincredere sau frică,iar când aveam strafulgerari de explozie,rămâneam cu replici gen,du-te la duhovnicul tău,sau tăcerea profesională a psihologilor.Și sunt mulți oameni care caută ceva,sau se simt singuri,sau nu au liniște,dar nu ședințele de psihologie sau spovedaniile sunt solutia,acestea sunt doar un calmant de moment.Iar pe cei din familie sau prieteni ,iubite etc,normal ca,ne purtăm ipocrit cu ei,ii mintim,zambim fals etc.Toți ne prefacem,fiindca asta e problema,nu mulți au curajul sa recunoască mizeria in care traiesc,sau mai degraba nu mai reusesc sa vadă asta,le-au amorțit simțurile.Dar asta e,nu ne putem tot plange,si eu optez pentru alegeri alternative de refugiu.Doar așa când mai intru in contact cu persoane din sfera psiho-spirituală mai discut una alta,însă niciodată nu merită să te deschizi oricui,ci doar celui care simți ca poate să se conteze la sufletul.Eu aleg mai degrabă un parteneriat in care ambii sa aibe beneficii,fiindcă toti avem de oferit,nu doar de primit.