[Copacel]

În prealabil postat de centesimusvicesimusoctavus

Iar încurcăm borcanele și nu e bine. Metafora e una și moartea adevărată e alta. Cât trăiește omul încă există speranță de a se împăca cu Dumnezeu. Când are loc adevărata despărțire de Dumnezeu, nu se mai poate face nimic, la fel după momentul morții. Vezi, de aici se trage și erezia pomenilor, parastaselor și a rugăciunii pentru morți.

Dar nu-s erezii bre.Aici e confuzia ta mirifica.

Bre ia fi atent aciulea:
5. Şi iată, Doamne, Tu le-ai cunoscut pe toate şi pe cele din urmă şi pe cele de demult; Tu m-ai zidit şi ai pus peste mine mâna Ta.
6. Minunată este ştiinţa Ta, mai presus de mine; este înaltă şi n-o pot ajunge.
7. Unde mă voi duce de la Duhul Tău şi de la faţa Ta unde voi fugi?
8. De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi coborî în iad, de faţă eşti. (Psalm 138)
Viata noastra reala incepe de abia dupa ce murim trupeste. Iar daca Dumnezeu s-a milostivit de om sa-l salveze si apoi a murit pe Cruce pt ai invia si pe cei din Iad, atunci tot Dumnezeu pentru pocainta celor de pe pamant cat si suferinta celor din iad , poate sa aduca suflete din iad in Rai.

Mai mult ceea ce sustii tu se contrazice cu "Unde mă voi duce de la Duhul Tău şi de la faţa Ta unde voi fugi? "
Ori daca ai muri de tot atunci ai asta ar fi o solutie ipotetica sa nu te mai gasesca Dumnezeu.Dar cum uite ca Psaltirea te contrazice profund.
Deci la renunta la prostia asta ca omul moare de tot cand leapada invelisul
biologic.