[cristiboss56]

Sf. Nicodim Aghioritul:



Leacul folosit de a nu ne supara de greselile si neputintele noastre

“Daca vei cadea vreodata in vreo greseala iertata, in lucru, ori in cuvant, daca te vei tulbura de vreun lucru petrecut tie, vei face vreo prigoana, pornire de nerabdare, iscodire, banuiala, ori vei cadea in trandavie, nu trebuie sa te tulburi, nici sa te deznadajduiesti ori intristezi, gandind la ceea ce ai facut, ca nu mai poti iesi din astfel de neputinte si ca imperfectiunile tale sunt cauza acestora. Uneori, te tulburi la gandul ca nu umbli in adevar in Duhul si in calea Domnului. Atunci iti incarci sufletul cu mii de spaime.

Ce urmeaza de aici? Te rusinezi a sta inaintea lui Dumnezeu, a indrazni, ca si cum n-ai fi pazit credinta ce esti dator a o tine si-ti pierzi timpul cugetand la aceste lucruri. Atunci examinezi: cat ai stat in fiecare greseala, daca ai cedat, daca le-ai voit ori nu, de ai lepadat acel gand si cele asemenea lor. Si cu cat gandesti, atat te intristezi mai mult. In aceeasi masura dezgustul, supararea si necazul de a te marturisi.Iar cand mergi la marturisire te marturisesti cu o frica impovaratoare si dupa ce vei petrece multa vreme cu marturisirea, tot nu poti avea pace in suflet, caci ti se pare a nu le fi spus pe toate. Astfel traiesti o viata amara si nelinistita, cu putin rod si-ti pierzi vremea. Aceasta ia nastere ca sa nu stim molesirea noastra din fire si sa nu cunoastem felul in care trebuie sa ne tocmim cu Dumnezeu.

Adica, mai bine sa folosim o smerita pocainta si intoarcere la Dumnezeu, cand s-ar intampla sa cadem intr-unul din pacatele zise iertate, iar nu de moarte, decat sa luam o amaraciune si tulburare din cauza lor. Am zis, pacate iertate, caci mai obisnuit in ele cade sufletul ce traieste dupa felul descris aici, intelegand numai pe cei cu viata duhovniceasca, doritori de progres si-s fara pacate de moarte.

Celor ce traiesc in mod ticalos, cu pacate de moarte, vatamand cate putin pe Dumnezeu, trebuie sa le dau alta invatatura. Lor nu le merge leacul amintit. Ei trebuie sa se supere si sa planga cu durere, totdeauna sa faca mari sfortari de a-si cerceta constiinta lor si a se marturisi pentru a nu pierde, din cauza si lenea lor, datoria si mantuirea necesara.