[cristiboss56]

Deci, ca sa vorbim de linistea si pacea ce trebuie s-o aiba totdeauna slujitorul si robul lui Dumnezeu, adaugam: Aceasta intoarcere si pocainta sa fie toata asezata in nadejdea catre Dumnezeu, bineinteles nu numai pentru greselile usoare si zilnice, ci si pentru cele mari si mai grele din cele obisnuite, in care cateodata cade si servul lui Dumnezeu, dupa slobozire, din cauza celor facute nu numai din moliciune si neputinte ci uneori si din rea vointa.

Zdrobirea ce tulbura mintea celui duhovnicesc, nu aduce vreodata desavarsire in suflet daca nu se va uni cu nadejdea in mila lui Dumnezeu. Ea e necesara intai celor ce doresc a iesi din ticalosiile lor, ci si a dobandi o inalta treapta de virtuti, mare dragoste si unire cu Dumnezeu, pe care multi barbati duhovnicesti nevoind sa o inteleaga stau totdeauna cu o inima si cu o minte mai deznadajduita si nu vor sa inainteze ori sa primeasca mai mari daruri de la Dumnezeu, ce le sunt gatite din zi in zi. De multe ori traiesc o viata nemernica, nefolositoare si vrednica de plans. Ei nu vor sa urmeze decat inchipuirile lor. Nu vor sa imbogateasca adevarata si mantuitoarea invatatura, ce ii indrepteaza in calea imparateasca a bunelor virtuti crestine si la pacea lasata noua de Hristos, cand zice: ”Pace las voua; Pacea mea dau voua’‘ (Ioan. 14, 26). Apoi acestia sunt datori totdeauna, in vreo suparare din cauza unor indoieli ce urmeaza stiintei lor, sa asculte de parintele duhovnicesc ori de altcineva destul de in stare a da asemenea sfaturi. Aici sa se consacre si sa se odihneasca deplin.

hristos-samarineanul-cel-milostiv.jpg