În prealabil postat de cristiboss56
Nemărginita iubire a lui Dumnezeu pentru oameni, manifestată în planul de creare a lumii și în planul Întrupării sau al înomenirii Fiului veșnic al lui Dumnezeu, este de fapt programul lui Dumnezeu pentru viața lumii.
Scopul Întrupării Fiului lui Dumnezeu de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și al Nașterii Sale ca om în Betleem este mântuirea omenirii de păcat și de moarte, adică dobândirea vieții veșnice. Prin păcatul neascultării de Dumnezeu, omul s-a despărțit de Dumnezeu – Izvorul vieții, și a devenit muritor, supus stricăciunii. „Precum printr-un om a intrat păcatul în lume și, prin păcat, moartea, așa și moartea a trecut la toți oamenii, pentru că toți au păcătuit în el” – ne spune Sfântul Apostol Pavel (Romani 5, 12), adică toți au moștenit natura umană înclinată spre păcat. Dar cine altul poate mântui sau elibera pe om de păcat și de moarte, decât Dumnezeu Cel fără de păcat și fără de moarte? Numai Cel ce a creat lumea și pe om poate dărui oamenilor viața, fericirea și iubirea Sa veșnică.
Programul lui Dumnezeu pentru a dărui lumii viață veșnică este numit și planul mântuirii lumii, iconomia sau rânduiala lui Dumnezeu-Tatăl, Care trimite pe Unicul Său Fiu în lume, pe Iisus Hristos, pentru ca „oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16). De aceea, către sfârșitul Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur, preotul rostește la Proscomidiar rugăciunea: „Plinirea Legii și a prorocilor Tu Însuți fiind, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ai plinit toată rânduiala Părintelui Tău, umple de bucurie și de veselie inimile noastre”.
Programul lui Dumnezeu pentru a dărui lumii viață veșnică este lucrarea comună a Sfintei Treimi. În Crezul Bisericii mărturisim credința „într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute”, credința „într-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu (…) născut, nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl prin Care toate s-au făcut” și credința „întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul”. Deși lucrarea este comună, totuși, fiecare Persoană a Sfintei Treimi participă într-un mod propriu la facerea lumii. Dumnezeu Tatăl creează lumea prin Fiul și cu lucrarea Duhului Sfânt. Astfel, în Psalmul 32, 6 putem citi: „Prin Cuvântul Domnului cerurile s-au întărit și cu Duhul gurii Lui, toată puterea lor”. Sfântul Vasile cel Mare explică acest verset astfel: „«Cuvântul» este Cuvântul Care de la început era la Dumnezeu (cf. Ioan 1, 1), iar «Duhul gurii Lui» este Duhul Sfânt” [1]. Însă crearea omului s-a decis în sfatul Preasfintei Treimi și a fost proiectată după chipul și asemănarea comuniunii de viață și iubire veșnică a Preasfintei Treimi. De aceea, Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul și asemănarea Noastră” (Facere 1, 26). Pluralul misterios din acest verset se referă la consfătuirea Tatălui cu Fiul și cu Duhul Sfânt, după cum ne învață Sfinții Părinți ai Bisericii, precum Iustin Martirul și Irineu de Lyon.
Noul Testament arată că Taina Întrupării exprimă o legătură specială între Fiul lui Dumnezeu și creație, deoarece Întruparea Fiului lui Dumnezeu era însuși scopul creării lumii (cf. Efeseni 1, 4; 2 Timotei 1, 9). „Toate prin El s-au făcut”(Ioan 1, 3). Toate s-au făcut întru El, prin El și pentru El (cf. Coloseni 1, 16).
În Prologul Evangheliei sale, Sfântul Apostol Ioan, care insistă cel mai mult asupra legăturii existente între Dumnezeu și viața lumii, afirmă întâi de toate dumnezeirea lui Hristos pentru a explica mai apoi că El este Viața deplină, existența ca iubire eternă desăvârșită:
„La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; și fără El nimic nu s-a făcut din ceea ce s-a făcut. Întru El era viață și viața era lumina oamenilor” (Ioan 1, 1-4). Deci, Iisus Hristos vine în lume pentru a dărui lumii lumină și viață veșnică. De aceea, El este programul lui Dumnezeu pentru viața veșnică a lumii.
Iubiți frați și surori,
Numele lui Iisus înseamnă în limba Bibliei: „Dumnezeu mântuiește”. Iar Hristos înseamnă Unsul lui Dumnezeu, Cel sfințit și trimis în lume pentru mântuirea lumii. Astfel, Nașterea Domnului Iisus Hristos ca om în lume este începutul mântuirii neamului omenesc. Prin mântuire se înțelege eliberarea omului de păcat și de moarte prin unirea lui cu Dumnezeu, Izvorul vieții veșnice. Dar unirea omului cu Dumnezeu spre dobândirea vieții veșnice, atât pentru suflet, cât și pentru trup, se poate realiza numai pentru că Fiul lui Dumnezeu Cel veșnic S-a făcut om, unind firea umană căzută în păcat și moarte, bolnavă și muritoare, cu firea Sa dumnezeiască veșnic vie, cea fără de păcat și fără de moarte. De aceea, Sfinții Părinți ai Bisericii învață că dacă Hristos nu este Dumnezeu veșnic viu, El nu poate fi Mântuitor al lumii, adică nu poate dărui lumii viață veșnică. În acest sens, Sfântul Grigorie Teologul precizează că „este mântuit ceea ce este unit cu Dumnezeu”[2].
Dumnezeu a creat lumea și ființele raționale (îngerii și oamenii) pentru a împărtăși viața, iubirea și fericirea Sa veșnică ființelor raționale și libere, care răspund chemării Sale de-a participa la viața veșnică din Împărăția cerurilor.
Arătând scopul și importanța covârșitoare ale Întrupării și Nașterii lui Hristos ca om, Sfântul Maxim Mărturisitorul spune:
„Hristos este marea taină ascunsă, ținta fericită, scopul pentru care toate au fost făcute […]. Privind la El, Dumnezeu a chemat toate la ființă. Căci pentru Hristos, pentru taina Sa, există toate veacurile și tot ce cuprind ele. În Hristos își au ele începutul și sfârșitul. Această unire a fost hotărâtă de la începutul lumii: unire a ceea ce este mărginit cu ceea ce este nemărginit, a ceea ce este măsurat cu ceea ce este nemăsurat, a ceea ce are hotar cu ceea ce nu are hotar, unire a Făcătorului cu făptura, a odihnei cu mișcarea. Când a venit plinirea vremii, această unire s-a făcut văzută în Hristos, aducând cu sine împlinirea planurilor lui Dumnezeu”[3].
A salva pe om înseamnă a-l vindeca de păcat și de moarte și a-l face părtaș la viața divină veșnică. Sfântul Irineu de Lyon exprimă astfel scopul Întrupării lui Hristos:
„Aceasta este pricina pentru care Cuvântul lui Dumnezeu S-a făcut trup și Fiul lui Dumnezeu, Fiu al Omului: pentru ca omul să intre în comuniune cu Cuvântul lui Dumnezeu și, primind înfierea, să fie fiu al lui Dumnezeu. Nu putem, într-adevăr, să participăm la nemurire fără o legătură strânsă cu Cel Nemuritor. Cum am fi putut să ne unim cu nemurirea dacă ea nu s-ar fi făcut ceea ce suntem noi, pentru ca ființa cea muritoare să fie primită în ea și așa noi să fim înfiați și să fim fii ai lui Dumnezeu”[4].
Un imn al spiritualității creștine de la începutul secolului al II-lea exprimă astfel iubirea smerită a lui Iisus Hristos, Care S-a făcut om din iubire smerită și milostivă pentru oameni:
„Dragostea Sa pentru mine a smerit slava Sa.
S-a făcut asemenea mie, pentru ca eu să-L primesc, S-a făcut asemenea mie, pentru ca eu să-L îmbrac.
Nu mi-a fost teamă văzându-L, căci El este pentru mine Milostivirea. El a luat firea mea pentru ca eu să-L descopăr,
A luat chipul meu, pentru ca eu să nu-mi întorc fața de la El.”[5]
Într-adevăr, prin Întruparea Sa, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, asumă firea noastră omenească pentru a Se apropia de noi în mod deplin, devenind om printre oameni. Chenoza sau smerenia Fiului lui Dumnezeu Cel veșnic, Care S-a făcut om, are ca scop ridicarea sau înălțarea omului în slava cerească a Preasfintei Treimi. Iubirea Sa nu este doar compătimitoare, ci El Își asumă viața noastră amestecată cu moartea pentru a face părtași vieții Sale veșnice pe toți oamenii din toate timpurile. În acest sens, Sfântul Irineu de Lyon spune că:
Hristos nu a venit doar pentru aceia care, începând de la împăratul Tiberius au crezut în El, iar Tatăl nu Și-a arătat pronia Sa doar pentru oamenii care trăiesc astăzi, ci pentru toți oamenii, fără nicio excepție, care dintru începuturi, după puterile lor și după rânduiala vremurilor, L-au iubit pe Dumnezeu, au urmat dreptatea și bunătatea în relația cu aproapele, au vrut să-L vadă pe Hristos și să asculte cuvintele Lui”[6].
|