Vineri, 16 decembrie 2016, de la ora 19.00, în Aula Magna Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române organizează concertul tradițional de colinde „Răsăritul cel de Sus”.
Anul acesta, 2016, concertul va fi susținut de grupul psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale, corala bărbătească ortodoxă Te Deum Laudamus și grupul de colindători din satul Breb, comuna Ocna Șugatag, Maramureș.
La concert au fost invitate personalități ale vieții publice românești, colaboratori din instituțiile publice centrale și locale ale sectoarelor Administrației Patriarhale și Arhiepiscopiei Bucureștilor, colaboratori și sprijinitori ai Centrului de Presă BASILICA, membrii Permanențelor Consiliului Național Bisericesc și Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul și Seminarul Teologic Liceal Ortodox din București.
Concertul va fi transmis în direct de posturile de radio și televiziune TRINITAS ale Patriarhiei Române.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|