View Single Post
  #12  
Vechi 21.12.2016, 10:45:20
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Profesorii nu vor avea voie să accepte cadouri din partea părinților sau a elevilor și nu pot impune achiziția de materiale didactice contra cost. Acestea sunt doar două dintre măsurile de conduită a cadrelor didactice prevăzute în propunerea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCS) privind un nou Cod etic pentru învățământul preuniversitar.
Codul de etică pentru învățământul preuniversitar, lansat luni în dezbatere publică, reprezintă un sistem de standarde de conduită, „o garanție a creșterii calității și prestigiului învățământului preuniversitar”, potrivit oficialilor Ministerului Educației. În acest fel, autoritățile și-au fixat câteva obiective, printre care formarea morală a profesorilor sau eliminarea practicilor inadecvate și imorale.
În relațiile cu elevii, personalul didactic are obligația de a cunoaște, a respecta și a aplica un set de norme de conduită pentru ocrotirea sănătății fizice, psihice și morale a acestora, prin supravegherea pe parcursul activităților desfășurate în unitatea de învățământ, cât și în cadrul celor organizate de unitatea de învățământ în afara acesteia, se arată în Codul de etică. De asemenea, documentul prevede monitorizarea, semnalizarea și interzicerea agresiunilor verbale și/sau fizice și a tratamentelor umilitoare/degradante asupra elevilor; asigurarea protecției fiecărui elev, prin denunțarea formelor de violență verbală/fizică exercitate asupra acestora, a oricărei forme de discriminare, abuz, neglijență sau de exploatare a acestora; combaterea oricăror forme de abuz; interzicerea hărțuirii sexuale și a relațiilor sexuale cu elevii.
În același timp, profesorii sunt obligați să elimine orice activitate care generează corupție, precum fraudarea examenelor; solicitarea, acceptarea sau colectarea de către personalul didactic a unor sume de bani, cadouri sau prestarea anumitor servicii de interes privat pentru cadrul didactic; traficul de influență și favoritismul; oferirea de meditații contra cost, cu propriii elevi, prin constrângere.
În exercitarea activităților școlare și extrașcolare, personalului didactic îi este interzis să folosească dotările și baza materială din spațiile de învățământ în vederea obținerii de beneficii financiare personale directe sau indirecte; să organizeze activități care pot pune în pericol vădit siguranța și securitatea elevilor sau a altor persoane aflate în incinta unității/instituției de învățământ; să consume substanțe psihotrope, etnobotanice și/sau alcool; să încurajeze consumul de substanțe psihotrope, etnobotanice și alcool de către elevi; să organizeze pariuri și *jocuri de noroc. Reclamațiile cu privire la încălcarea prevederilor Codului etic vor fi îna*intate *Comisiei de etică, județeană sau a municipiului București.
Documentul a fost întocmit de Consiliul Național de Etică din învățământul preuniversitar (CNE), iar în perioada 19 decembrie 2016-17 februarie 2017, „toți cei interesați sunt invitați să transmită propuneri de îmbunătățire a documentului redactat de CNE”, după cum a informat ministerul, prin intermediul unui comunicat de presă. Sugestiile și propunerile pot fi trimise pe adresa de e-mail dezbateripublice@edu.gov.ro. În paralel, vor fi organizate dezbateri la care vor fi invitați specialiști în etica aplicată și managementul eticii, reprezentanți ai elevilor, ai părinților, ai societății civile, dar și alți factori de decizie. Calendarul acestor evenimente va fi anunțat în perioada imediat următoare, a menționat sursa citată.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote