[sophia]

CristianR
(La un mesaj pot sa dau quote, la urmatorul nu...Am sa scriu totusi mesaj adminului)

Ai scris foarte frumos.
Totusi exemplul cu Maica Domnului este cam greu si derutant, mai ales pentru tinere. Tu ai dreptate si este un exemplu foarte frumos, deosebit.
Dar este greu de inteles ca situatie si ca sens.

Intrebarile adelinei mie mi se par foarte normale si serioase.
Mai intai ca mie mi se pare ca se considera fecioria ca virtute, ca o dovada a curatiei fizice, duhovnicesti, morale.
Acum nu stiu, nimeni nu te controleaza totusi la trup nici cand intri la manastire, nici la hirotonie (si nici pe viitoarea sotie de preot). Ar putea totusi sa ceara certificat de la medic.
Inainte vreme si preotii ortodocsi nu aveau voie sa se casatoreasca si trebuiau sa traiasca in feciorie.
Vreau sa spun ca totusi o caracteristica trupeasca nu te poate opri in mantuire, sau pe calea duhovniceasca.
Sa nu uitam ca exista si sfinte care nu au fost fecioare, dar nici mame. Au pacatuit.
Feciorie inseamna de fapt sa nu te atingi in anumite feluri de barbat/femeie. Dar poti sa pacatuiesti si singur fiind, fara partener(a).
Si atunci? Care este importanta ei? Ca aspect fizic vorbesc.

Exemplul Fecioarei Maria este complicat si nu se poate explica. Nu se poate. Fiindca omeneste nu este posibil sa fii fecioara si in acelasi timp sa porti o sarcina si sa nasti un copil.
EA s-a daruit lui Dumnezeu intru totul.
Dar a trait in lume, intr-o familie, cu un barbat alaturi. Cumva un monahism in lume, ca nici nu existau manastiri.
Si care a fost atunci sensul lui Iosif in aceasta poveste? Trebuia sa arate totusi ca o familie omeneasca.

In Scripturi se recomanda totusi viata in feciorie, dar este luata in calcul si neputinta/slabiciunea omeneasca si atunci se recomanda casatoria.
Nu mai stiu, confund mereu cine spunea asta, Petru sau Pavel.
Acolo monahismul nu exista inca. Insemna ca oamenii traiau singuri, dar in lume.

Monahismul a fost infiintat probabil (ca institutie) ca sa aibe oamenii posibilitatea de a se izola de ispite, de a se dedica exclusiv rugaciunii.

Ce-i face pe unii sa fuga de lume si casatorie, de instincte omenesti, dar mai ales ce le da forta de a trai fara ele, este intrebarea si ar trebui explicat.

Fiindca totusi se pare ca sunt doua vieti incompatibile. Se pare ca se porneste de la inceput de la premiza ca familia, lumea, este ceva rau, care te impiedica in mantuire.
Altfel ar trai toti asa si si-ar putea vedea si de credinta.
Exista si cazuri cand pleaca oameni la manastire lasand familia, altii care se duc la vaduvie.

Este un lucru care nu este lamurit totusi si dimpotriva produce deruta.
Ba celibat, ba casatorie obligatorie la preoti, ba post trupesc, ba ideea ca anumite lucruri fiziologice omenesti sunt murdare, inclusiv relatiile intre soti, ba cununia ca taina (ceea ce de fapt o pozitioneaza mai sus decat monahismul).
Este (prea) mult accent pus pe partea trupeasca in credinta.

Pe mine ma impresioneaza mult povestile celor doua cupluri Ioachim si Ana si Zaharia si Elisabeta. Oare ei cum au trait? In feciorie?
Si au primit prunc de la Dumnezeu cand nu erau fertili, si inca prunci sfinti.
Iata, ca toate trei (si Maria cu Iosif) au fost familii omenesti, dar care au avut si parte dumnezeiasca, minuni.

Familie sau manastire? De ce nu amandoua impreuna? De ce feciorie?
Cine stie?