[Chriss-tian78]

Teme medicale în Sfânta Scriptură

Prof. Cornel Dragoş (Argeşul Ortodox)

Teologie şi ştiinţă

Teme medicale în Sfânta Scriptură

„Omul nu ar fi cu adevărat un om modern fără achiziţiile ştiinţei, dar ar fi în

mod sigur un om incomplet dacă nu ar ţine seama de adevărurile revelate în Biblie”

(dr. H. Rohrbach).
Tendinţa actuală a ideilor şi concepţiilor ştiinţifice este armonizarea cu

Revelaţia biblică într-un grad mult mai ridicat şi mai adecvat decât ideile şi

concepţiile care circulau în urmă cu câteva decenii.
Dacă există un domeniu al ştiinţei care să intereseze mai mult pe om, acesta este

cel al medicinii. În Scriptură apar noţiuni de anatomie şi fiziologie

nesistematizate, cu privire la diferite organe şi ţesuturi din constituţia

corpului uman.
Mai mulţi autori biblici (Iov 10, 8-12; Psalmul 138, 15-16; Iezechiil 37, 6-8)

amintesc de dezvoltarea embriologică. Nimic mai uimitor decât acest „film” concis

al dezvoltării embrionare pe care îl derulează autorul cărţii Iov: plecând de la o

masă protoplasmatică aparent omogenă şi nediferenţiată, comparată cu laptele care

curge şi chiar cu cel închegat – o stare fizică ce nu este nici lichidă, nici

solidă şi care poate suferi variaţii, ceea ce astăzi numim gel – are loc mai întâi

diferenţierea pielii, apoi a cărnii (muşchii) şi, în fine, a ţesuturilor şi

organelor mult mai specializate, oase şi sistem nervos (Iov 10, 10-12).
Câtă minuţiozitate observăm şi în descrierea simptomelor anumitor boli

contagioase! Spre exemplu în Levitic 13 ni se redau indicaţii asupra mecanismului

şi agenţilor contagioşi, ca şi asupra principiilor şi măsurilor profilactice cu

privire la lepră şi râie (cf. dr. Rene Pache, Note la Levitic). Unele reţete din

aceeaşi carte a Vechiului Testament îşi găsesc justificarea în observaţii

privitoare la igiena alimentară. Deosebirea dintre animalele curate şi necurate

era parţial întemeiată pe considerente „umane” în consonanţă cu Legea mozaică.

Anumite animale găzduiesc adesea paraziţi transmisibili omului, altele au anumite

obiceiuri respingătoare… Astfel, printre animalele de pradă enumerate în Levitic

11, 13-19, o parte se hrănesc cu stârvuri. Porcul, a cărui carne este indicată ca

necurată (Levitic 11, 7), este foarte adesea atins în Orient de trichineloză,

mâncând şobolani contaminaţi şi putând să îmbolnăvească omul. Iepurele de casă şi

cel de câmp (încadrat între animalele necurate) găzduiesc în stare de larvă viermi

paraziţi din grupul teniilor, ale căror forme adulte se găsesc în intestinul

câinelui - larva sau cenura Taeniei serialis, spre exemplu. Pe de altă parte, dacă

s-ar fi cunoscut pe atunci viroza mortală numită mixomatoză, a cărei victimă este

iepurele (diagnosticată la sfârşitul secolului al XX-lea la Antipozi) şi faptul că

s-a răspândit din 1952 cu o viteză fulgerătoare în Franţa, ar fi fost un motiv

suficient pentru ca Biblia să-l menţioneze printre animalele necurate.
Printre alte teme interesante, dr. Mac Millen demonstrează pe bază de cifre în

lucrarea Boală sau sănătate după alegere? (1971), că nu la întâmplare indică

Biblia cea de a opta zi după naştere pentru practicarea circumciziei. Acesta este

momentul precis în care cei doi factori esenţiali coagulării sangvine se regăsesc

în sânge în proporţii optime: prima este protrombina fabricată de ficat şi a doua

vitamina K, despre care s-a vorbit abia în anii 1925-1934, secretată de diverse

bacterii ce trăiesc în simbioză în intestin şi care este necesară pentru

elaborarea protrombinei în ficat. Înainte sau după acest moment se pot produce

hemoragii grave. Recunoscători cercetărilor care au descoperit şi analizat

procesul sanguin de coagulare, trebuie să constatăm că nu dreptul patriarh Avraam

a fost cel care a ales ziua a opta (Facere 17, 12), după secole de experienţe şi

de eşecuri, ci Însuşi Creatorul vitaminei K. S-a putut demonstra că practicarea

circumciziei are ca urmare o frecvenţă mai redusă a anumitor forme de cancer la

evrei, faţă de celelalte popoare, constituind astfel profilaxie eficientă

împotriva unor astfel de boli.
În mai multe rânduri, Sfânta Scriptură aminteşte de existenţa medicilor. Regelui

iudeu Asa, care „s-a îmbolnăvit de picioare, aşa încât avea mari dureri” (II

Paralipomena 16, 12), nu i s-a reproşat că a consultat medicii, ci că s-a

comportat ca un nelegiuit şi nu a căutat mai întâi de toate pe Dumnezeu. Sfântul

Evanghelist Luca, „doctorul prea iubit” (Coloseni 4, 14), a continuat să practice

medicina şi după ce a devenit ucenicul lui Hristos. Este remarcabil vocabularul

medical pe care-l foloseşte în Evanghelia şi în cartea Faptele Apostolilor scrise

de el, unde se regăsesc şi descrieri medicale (Fapte 3, 7; 4, 22; 9, 8-9; 19,

11-12). Precizia ştiinţifică a doctorului antiohian contrastează cu relatările mai

puţin tehnice pe plan medical ale celorlalţi evanghelişti. Au fost evidenţiate, de

asemenea, asemănările uimitoare dintre prologul Evangheliei a treia (Luca 1, 1-4)

şi tratatele medicale ale antichităţii. Toate acestea confirmă mărturia medicului

Paul Tournier din interferenţa semnificativă Biblia şi medicina: „Prima mea

descoperire este bogăţia incomparabilă a Bibliei. Ea este cartea dramei omeneşti,

uimindu-ne cu realismul ei. Iar pentru noi medicii, care suntem adânciţi în

această dramă, Scriptura este deosebit de interesantă. […] Ea evidenţiază într-un

mod deosebit grija personală a lui Dumnezeu pentru fiecare om”.

http://laurentiudumitru.ro/blog /2006/10/03/ teme-medicale- in-sfanta-scriptura/