[cristiboss56]

3. Momelile prinţului acestei lumi

Încă mai rău este prinţul acestei lumi, care nu are pereche în viclenie, ranchiună şi priceperea de a amăgi. El poate pătrunde nestingherit în sufletul omului prin trup şi prin toată acea materialitate în care se cufundă omul prin cădere. Venind, el stârneşte pe mai multe căi iscodirea, egoismul şi tihna iubitoare de plăceri. Cu tot felul de ademeniri şi momeli, ţine sufletul în acestea fără putinţă de scăpare; cu şoapte şi îndemnuri insuflate minţii, îi dă idei prin care să le poată dobândi şi apoi fie ajută la împlinirea acestora, fie li se împotriveşte cu alte dorinţe, încă mai aprinse. Toate acestea le face cu un singur scop: ca să prelungească şi să adâncească încâlcirea omului în ele. Este tocmai ceea ce se numeşte schimbarea de noroc lumesc şi nenoroc, lipsită de binecuvântarea lui Dumnezeu.

Prinţul acestei lumi are o întreagă hoardă de slugi, duhuri ale răutăţii ce i se supun. Clipă de clipă, ele gonesc în marginile lumii locuite pentru a-şi semăna seminţele lor otrăvite prin diferite locuri, adâncesc marea încâlceală în mrejele păcatului, refac cursele slăbite sau stricate şi mai ales pentru a împiedica pe oricine ar putea să-şi pună în gând să se desfacă din legăturile acestea şi să iasă la libertate, în ultimul caz, se strâng iute în jurul îndărătnicului. Mai întâi vin unul câte unul, apoi în cete şi legiuni, până când soseşte toată hoarda. Aceasta se petrece pe mai multe căi şi în diferite chipuri, astfel încât să astupe orice ieşire şi să refacă lanţurile şi mrejele, apoi – folosind cealaltă imagine – să îmbrâncească înapoi în prăpastie pe oricine a început să se strecoare de-a lungul pantelor ei abrupte.