[cristiboss56]

Fiecare generație de chipuri ale lui Dumnezeu este o nouă renaștere a istoriei în care Iisus Hristos – Emanuel – Ȋși pune speranța de a fi recunoscut.



Iubiți fii și fiice duhovnicești,

Creștinismul oferă generațiilor de chipuri tinere ale lui Dumnezeu o perspectivă cu totul nouă despre viață, care satisface profund setea de faptă și ideal a lumii din toate timpurile și mai ales de astăzi. E cunoscut că Ȋnsuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos a arătat o deosebită dragoste față de tineri, iar apostolul Iubirii, Ioan, stând cu capul plecat pe pieptul lui Iisus, a devenit peste veacuri imaginea simbol a relației dintre aceștia și Biserică.

Ȋn revista „Gândirea” din luna martie a anului 1934, Nichifor Crainic afirma următoarele: „Vremea noastră este vremea tineretului. O lume veche se dărâmă, o lume nouă își caută formele de viață. Pulsul ei zvâcnește în arterele tineretului. Biserica este aceea căreia îi rămâne sarcina să capteze și să filtreze valorile afirmative ce-i năvălesc în prag sau să îndiguiască valurile negative și rebele ce-i bat în coastă”.

Cert este că dintre toate vârstele, tinerețea este preferată în mod deosebit de Mântuitorul Hristos, tinerii fiind cei cărora li se oferă, înaintea tuturor, Împărăția cerurilor. Dacă-L ai pe Dumnezeu cu tine, înțelegi că măsura omului desăvârșit nu este înțeleptul, ci copilul. Măsura desăvârșitei viețuiri este nevinovăția pruncului care primește cu toată ființa și în mod dezinteresat prezența lui Dumnezeu. Perpetua întoarcere la starea pruncului desăvârșit devine astfel exercițiul ascetic care ne pregătește pentru întâlnirea cu Pruncul dumnezeiesc, într-un dialog ce ne conduce spre tinerețea veșnică, spre vârsta deplinătății lui Hristos. Nu pruncii trebuie să fie ca noi, ci noi trebuie să fim ca pruncii. Dar, cum spunea același Nichifor Crainic, „în cultură, savantul este măsura copilului; în religie, copilul este măsura savantului”.

Pe de altă parte, din păcate, de multe ori, darul libertății de gândire cu care-i înzestrat omul produce în mintea revoluționară a timpului concepții potrivit cărora bătrânii sunt socotiți anacronici și deformați de ideologii și sisteme nerealiste. Totuși, „Cel vechi de zile” sădește în fiecare dintre noi un sâmbure de adevăr care poate încolți și în final rodi în toamna bătrâneții înțelepte a multora. De aceea fiecărei vârste i se cuvine respect.



Iubiții mei,

Sărbătoarea Nașterii Domnului trebuie să pună în lumină, în mintea fiecăruia dintre noi, reînnoirea ontologică și morală a lumii. Prin noul Adam-Hristos Fiul lui Dumnezeu se înnoiesc continuu cei ce vin la El prin lucrarea Duhului Sfânt în Biserică.

E foarte periculos ca în această lume, care se învechește tot mai mult în libertatea de-a păcătui, omul să se străduiască, conștient sau nu, să-și fundamenteze valorile pe orice altceva în afară de învățătura creștină. Să luăm aminte și să nu contribuim la „omorârea” lui Dumnezeu prin indiferență!

De douăzeci de veacuri s-a cântat în lume „Cu noi este Dumnezeu”! Dar astăzi, în această lume a îndoielilor și nesiguranței, se iscă întrebarea: „Mai este Dumnezeu cu noi!?”

Acum mai bine de un sfert de veac, în decembrie 1989, în preajma Crăciunului, tineri entuziaști animați de dorința înlăturării regimului represiv și ateu, au ieșit pe străzi cerând să fie liberi. Între lozincile lor era și dictonul Cu noi este Dumnezeu. Când treceau prin fața unei biserici, se opreau, îngenuncheau, își făceau semnul sfintei cruci și rosteau rugăciunea Tatăl Nostru, conștienți fiind de faptul că Dumnezeu este prezent în Biserică și că se jertfește liturgic pe fiecare Sfânt Altar. Unde mai sunt acei tineri? Ce-au devenit ei? De ce oare acum unii dintre ei nu mai cântă „Cu noi este Dumnezeu”, nu mai rostesc Rugăciunea Domnească, nu mai vor să muncească, să construiască nimic...., iar când trec prin fața aceleiași biserici strigă: „nu mai vrem catedrale!” Oare de ce tânărul de astăzi nu mai vrea să-L întâlnească pe Emanuel?! Sub influența căror mișcări seculariste a rămas prizonier căutărilor fără răspuns?