[cristiboss56]

5. Felul lăuntric de a fi al păcătosului

Dacă luăm aminte la felul lăuntric de a fi al păcătosului, putem descoperi că uneori este cultivat, dar este cu desăvârşire orb în ceea ce priveşte lucrurile dumnezeieşti şi problema propriei sale mântuiri. Chiar dacă se frământă şi se sileşte neîncetat în tot felul de treburi, în schimb e leneş şi nepăsător în ceea ce priveşte rânduiala propriei lui mântuiri; deşi încearcă permanent când scârbele, când plăcerile inimii, el este cu desăvârşire nesimţitor la cele duhovniceşti, în acest sens, toate puterile lui de a fi sunt vătămate de păcat; iar în păcătos rămân doar orbirea, nepăsarea şi nesimţirea.

Nu vede starea în care se află, aşa că nu simte nici primejdia care îl paşte. Nu simte primejdia, şi de aceea nici nu se sileşte nici nu se îngrijeşte ca să se izbăvească de ea. Nevoia de a se schimba şi de a fi mântuit nici măcar nu-i trece prin minte. Are convingerea fermă şi de nezdruncinat că aşezarea vieţii lui este cea mai nimerită, nu-i trebuie nimic mai mult, deci totul trebuie să rămână aşa cum este. Prin urmare, socoteşte orice i-ar aminti de o altă viaţă de prisos pentru el; nu ascultă şi nici măcar nu poate pricepe la ce ar folosi. Fuge şi se fereşte de aşa ceva.

St_teofan7878

Lucrarea harului dumnezeiesc

Am spus că păcătosul se aseamănă unui om cufundat într-un somn adânc. Aşa cum cel adormit nu se va trezi şi nu se va scula de la sine, în ciuda pericolului care se apropie, de nu vine cineva să-l zgâlţâie, tot aşa cel cufundat în somnul păcatului nu-şi vine în fire şi nu se trezeşte până când nu vine harul dumnezeiesc în ajutorul lui. Prin nemărginita milostivire a lui Dumnezeu, acest har stă la îndemâna tuturor, se apropie pe rând de fiecare şi îi cheamă limpede pe toţi: „Deşteaptă-te cel ce dormi şi te scoală din morţi şi te va lumina Hristos” (Efeseni 5, 14).

Această asemănare a păcătoşilor cu cei adormiţi ne oferă un punct de plecare pentru o cercetare amănunţită a întoarcerii lor la Dumnezeu. De pildă, cel ce doarme se trezeşte, se scoală şi se pregăteşte de lucru. Un păcătos care se întoarce la Dumnezeu şi se pocăieşte este trezit din „nani-nani”-ul păcatului, ajunge la hotărârea de a se schimba (se scoală) şi la urmă se îmbracă cu putere pentru noua sa viaţă prin Sfintele Taine ale Pocăinţei şi împărtăşaniei (pregătirea de lucru). Aceste momente sunt descrise în parabola Fiului Risipitor astfel:

Venindu-şi in sine înseamnă că şi-a venit în fire; „Sculăndu-mă, mă voi duce” arată că s-a hotărât să înceteze vechiul său mod de viaţă; am greşit este pocăinţa, iar tatăl îl îmbracă (iertarea şi dezlegarea de păcate) şi îi pregăteşte un ospăţ (Sfânta împărtăşanie) (vezi Luca 15, 11-32).

Aşadar, trei sunt treptele întoarcerii păcătosului la Dumnezeu: 1) trezirea din somnul păcatului; 2) luarea hotărârii de a lepăda păcatul şi a se face plăcut lui Dumnezeu; 3) înveşmântarea cu putere de sus spre aceasta prin Sfintele Taine ale Pocăinţei şi Împărtăşaniei.