Sute de clujeni au participat duminică, 25 decembrie 2016, în ziua sărbătorii Nașterii Domnului, la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează Radio Renașterea.
Mitropolitul Clujului a dat citire, cu acest prilej, Pastoralei de Crăciun intitulată „Nevinovăția Pruncilor”, în care explică rolul venirii pe lume al Pruncul Iisus, pentru a aduce pacea, comuniunea și împăcarea între neamuri, într-o lume tot mai învrăjbită:
Pruncul Preanevinovat vine într-o lume dezbinată și fracturată de ură ca să aducă înfrățirea prin iubirea și pacea absolută pe care o prevestise proorocul: „Atunci lupul va locui împreună cu mielul și leopardul se va culca lângă căprioară; și vițelul și puiul de leu vor mânca împreună și un copil îi va paște” (Isaia 11,6). Dumnezeu se face Prunc Mititel, se face om, ca pe noi oamenii să ne îndumnezeiască, să ne scape din păcat și din moarte. Iar noi, la rândul nostru, trebuie să ne facem buni cu semenii noștri. Nu zadarnic zice un alt colind: „Acum te las, fii sănătos,/Și vesel de Crăciun,/Dar nu uita când ești voios, /Creștine să fii bun”
Înaltpreasfintitul Părinte Andrei și-a încheiat mesajul de Crăciun cu îndemnul adresat tuturor creștinilor de a fi nevinovați ca pruncii pentru a putea moșteni Împărăția Cerurilor:
Cuvintele noastre de îndemn pentru a-i forma pe copii și pe tineri sunt slabe, dar este puternic cuvântul Pruncului Preanevinovat, ce s-a născut în ieslea din Betleem. Și astăzi, ca și atunci când era pe pământ, știm că El îi învață pe oameni „ca unul care are putere” (Matei 7,29). El ne îndeamnă să fim ca pruncii, în ce privește răutatea, ca să putem dobândi Împărăția Cerurilor. În învățătura Lui încercăm să-i creștem și să-i formăm pe toți, mici și mari. Așa ne sfătuiește și Sfântul Pavel: „Voi, părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i întru învățătura și certarea Domnului” (Efeseni 6, 4). Rugându-L pe Pruncul Mântuitor să ne ajute să ne creștem copiii după modelul Lui și să fim nevinovați ca pruncii, pentru ca să putem să moștenim „Raiul cel închis ce azi S-a deschis”, dorim ca praznicele Crăciunului, Anului Nou și Bobotezei să le petreceți cu bucuria pe care pruncii o au la sărbători.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|