Sfântul, slăvitul și mult lăudatul Apostol Ștefa
Sfântul, slăvitul și mult lăudatul Apostol Ștefan Întâiul-mucenic a fost unul din primii convertiți creștini dintre evreii greci, unul din primii șapte diaconi hirotoniți de Apostoli și primul mucenic al Bisericii Ortodoxe. Este grabnic ajutător în judecarea proceselor nedrepte
Biserica pomenește mucenicia Sfântului Ștefan în data de 27 decembrie și mutarea moaștelor lui în data de 2 august, dar și în 15 iunie odată cu Sfinții Fortunat și Ahaic.
Martiriul sau a avut loc în valea lui Iosafat. Pe locul uciderii Sfântului Ștefan vor fi judecate neamurile. Pe locurile acelea vor sta Maica Domnului de-a dreapta și Sfântul Prooroc Ioan Botezatorul de-a stânga Fiului lui Dumnezeu.
Ștefan a fost de neam iudeu și se presupune că a învățat ca și Sfântul Apostol Pavel la școala rabinică a marelui învățat din vremea aceea, Gamaliel.
Era un gânditor adânc și vorbitor îndemânatic, bun psiholog, cu un sentiment religios excepțional de cald și de puternic, însuflețit, sensibil, bun la suflet și delicat cum rar întâlnești la o personalitate oricât de puternică și de complexă ar fi. Ceea ce rostea prin cuvânt, îndeplinea prin faptă.
El l-a cunoscut bine pe Mântuitorul Hristos și e de bună seamă adevărat că școala cea mai înaltă a făcut-o la picioarele lui Iisus Hristos și a continuat la școala apostolilor. Dar ceea ce îl caracteriaza cu devărat cel mai mult era că avea o credință și o râvnă atât de mari pentru lucrarea Domnului Hristos, încât Dumnezeu l-a învrednicit să săvârșească minuni și semne mari în popor.
Zelul lui în predicarea Evangheliei i-l insufla nu numai Duhul Sfânt, dar și faptul că a fost martor al Învierii Domnului, al Înălțării Sale la cer și al Pogorârii Duhului Sfânt. Ca și apostolii, el Îl predica pe Mesia Cel prezis de prooroci, pe Hristos Cel înviat din morți. De aceea fariseii și conducătorii poporului evreu nu-l priveau cu ochi buni și "le părea rău că învăța poporul și vestea întru Iisus învierea morților".(Faptele Apostolilor IV, 1-2).
La propunerea Sfinților Apostoli, Sfântul Ștefan arhidiacon, a fost ales în fruntea celor șapte diaconi a fost ales adică primul dintre diaconi. "Ștefan" în grecește înseamnă cunună.
La scurt timp după așezarea lui în slujba aceasta, unii din sinagoga zisă a libertinilor și a cirenenilor și a alexandrinilor și a celor din Cilicia și din Asia, au început cu Ștefan o ceartă de vorbe. Ea a pornit de la faptul că unii ziceau despre Mântuitorul că este profet, alții că este un înșelător, iar alții că este Fiul lui Dumnezeu. Apărând credința cea adevărată cu privire la Mântuitorul Hristos Care s-a născut din pururea Fecioara Maria, s-a răstignit pentru păcatele întregii omeniri și s-a înălțat la ceruri și stă de-a dreapta Tatălui ceresc, acești iudei s-au hotărât să-l piardă. A fost acuzat fals de blasfemie contra lui Moise și a lui Dumnezeu și dus în fața sinedriului – înaltul tribunal iudeu de judecată - spre a fi judecat.
Iată că, la numai o jumătate de an după sacrilegiul săvârșit față de Domnul nostru Iisus Hristos, procedura se repetă întocmai cu Sfântul Ștefan. S-au găsit desigur și de data aceasta martori mincinoși care să mintă că l-au auzit vorbind blasfemiator la adresa lui Moise, a templului lui Solomon și a lui Dumnezeu. La toate acuzațiile aduse iată-l din nou pe Caiafa întrebând: Adevărate sunt acestea care se spun împotriva ta Ștefane, ce ai de spus? În clipa aceea toți și-au îndreptat privirile spre victimă și Sfântul Evanghelist Luca – martor al evenimentului- inspirat de Duhul Sfânt, ne spune că: "cei ce ședeau în sinedriu au văzut fața lui ca o față de înger".
Sfântul Ștefan rostește o cuvântare lungă în care face o privire asupra poporului evreu, extrăgând din profeți adevărul că Iisus este Mesia cel prezis de ei și iudeii sunt vinovați de uciderea lui. În cuvântarea sa înlătură și anulează toate acuzațiile nedrepte aduse împotriva lui, arătând valoarea Legii și a profețiilor pe care le-a desăvârșit Stăpânul său Hristos. Dar iată că ajunge la punctul culminant al cuvântării sale. Cuvintele sale sunt flăcări vii ce înfierează cu focul adevărului lor inimile fariseilor iudei. "Voi pururea stați împotriva Duhului Sfânt, cum au fost părinții voștri așa sunteți și voi! Pe care dintre prooroci nu i-au prigonit părinții voștri ? Și au ucis pe cei care au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept ai Cărui vânzători și ucigași v-ați făcut voi acum. Voi care ați primit Legea întru rânduieli de la îngeri și n-ați păzit-o!" (Faptele Apostolilor VII, 51-53).
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Last edited by cristiboss56; 27.12.2016 at 14:20:49.
|