Subiect: Sfintii Zilei
View Single Post
  #817  
Vechi 01.01.2017, 01:11:11
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Sfântul Vasile cel Mare este prăznuit la 1 ianuarie.















În prima zi a Anului Nou, creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Vasile cel Mare, ocrotitorul săracilor. În tradiția populară, Sfântul Vasile este cunoscut ca fiind Crăciunul cel Mic, fratele Crăciunului.



Un lucru mai puțin știut este acela că, tot în ziua de Anul Nou, este pomenită de Biserica Ortodoxă și mama Sfântului Vasile cel Mare, Sfânta Emilia.
Ierarhul s-a născut în anul 330 într-o familie de creștini înstăriți, foarte evlavioși : tatăl său, Sfântul Vasile cel Bătrân, a fost un vestit orator în Pont; totodată, sora sa Macrina ca și fratele său Grigore din Nyssa au devenit de asemenea sfinți.
Istoricul sărbătorii

Sfântul Vasile Cel Mare, episcopul Cezareei, este considerat unul dintre cei mai importanți părinți ai Bisericii Ortodoxe și unul dintre cei mai mari teologi ai creștinătății. Pruncul Vasile a fost un copil binecuvântat de Dumnezeu, fiind un înainte-văzător. Tradiția creștină spune că, la scurt timp după naștere, pruncul Vasile nu sugea lapte de la sânul mamei în zilele de miercuri și de vineri. Tot tradiția creștină menționează că micuțul a plâns continuu până când a fost botezat. Mai mult, din copilărie, pruncul a uimit prin unele gesturi: dacă atingea plantele ofilite, acestea se înviorau, iar atunci când mângâia animalele bolnave ele se însănătoșeau.
Mai târziu, fiind iubitor de învățătură, Vasile cel Mare a studiat la cele mai importante instituții de învățământ din acele timpuri din Cezareea, din Constantinopol și la cea mai importantă academie din Atena. Aici, tânărul Vasile a studiat cu pasiune astronomia, geometria, medicina și retorica. De asemenea, la Atena l-a întâlnit pe Grigore de Nazianz, care a fost impresionat de inteligența și de harul colegului său Vasile, iar între cei doi s-a legat o prietenie exemplară pentru tot restul vieții. În același timp, cei doi buni prieteni au ales viața religioasă și monahismul.
Exemplul lor a fost urmat de fratele mai mic al Sfântului Vasile, cel care a devenit Sfântul Grigorie de Nyssa. După moartea părinților, cei doi frați și-au împărțit săracilor întreaga avere a familiei lor. Prin faptele lor de milostenie s-a deschis drumul unui șir de binefaceri pentru săraci și pentru cei neputincioși, consemnate de istoria creștinismului sub numele de "Vasiliade".
Sfântul Vasile -părintele monahismului
Sfântul Vasile cel Mare este cunoscut ca părinte al monahismului oriental, ca protector al familiei și al săracilor. El a acordat o mare atenție păturii sociale sărace, venind în ajutorul acesteia prin remarcabile acte de caritate. Este cel dintâi ierarh care a întemeiat, pe lângă biserică, azile și spitale pentru săraci și pentru bătrâni , solicitâd celor bogați să vină în ajutorul persoanelor nevoiașe. În același timp, episcopul Vasile a acordat o mare atenție pregătirii canonice și spirituale a preoților. În timpul vieții, ierarhul a făcut numeroase minuni. Istoria bisericească mai consemnează un fapt impresionant: Sfântul Vasile este considerat fondatorul moral al "Crucii Roșii"!
În data de 14 iunie 370, în momente dificile pentru Biserică, când ereticii lui Arie și Macedonie l-au atras la această credință chiar pe împăratul Valens, Sfântul Vasile a fost înălțat la demnitatea de arhiepiscop al Cezareei. Prin scrierile sale, Sfântul Vasile a luminat creștinătatea și a apărat cu dârzenie dogma Sfintei Treimi, fără să țină seamă de mânia împăratului Valens.
Arhiepiscopul Vasile este primul părinte bisericesc care s-a adresat și monahilor, chemându-i să se nevoiască atât în folosul personal, cât și în folosul aproapelui. Credincioșii Capadochiei credeau că Raiul a coborât pe acele meleaguri, pentru că , după fiecare slujbă duminicală, Sfântul Vasile înfăptuia câte o minune.
În tradiția ortodoxă este vestită o întâmplare petrecută în biserica în care slujea Sfântul Vasile: aici a venit o văduvă de faimă proastă, care se pocăise. Rușinată de mulțimea păcatelor, femeia nu se putea spovedi. De aceea, ea a înscris pe o hârtie pecetluită cu ceară toate păcatele săvârșite în viața sa. Când a ajuns la altar, în fața ierarhului, femeia a căzut în genunchi, a început să plângă în hohote fără să mai rostească măcar o vorbă. Atunci, Sfântul Vasile i-a luat sulul de hârtie pecetluit, apoi și-a ridicat brațele spre bolta bisericii și a strigat: "Doamne al Cerului și al pământului, pentru rugăciunile netrebnicului Tău slujitor, iartă roabei Tale acesteia, după lacrimile ei!" Văduva s-a întors acasă și, în grabă, a desfăcut ceara sigiliului. Atunci ea a descoperit că hârtia era albă, iar păcatele însemnate de ea dispăruseră.
Sfântul Vasile cel Mare a trecut la viața veșnică la data de 1 ianuarie în anul 379.
„Dintre scrierile cele mai importante ale Sfântului Vasile trebuie să amintim „Liturghia Sfântului Vasile" și „Moliftele Sfântului Vasile." „Moliftele" care-i poartă numele se citesc de câte ori este nevoie și aceste rugăciuni au puterea să vindece boli grave, să alunge duhurile necurate și blestemele. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca persoanele care solicită să li se citescă aceste rugăciuni au nevoie de o pregătire lăuntrică specială: să țină post și să rostească rugăciuni; după o perioadă de curățire sufletească și trupească, credinciosul care dorește să se coboare harul Sfântului Vasile asupra sa, poate să solicite preotului să-i citească Moliftele Sfântului Vasile.
De asemenea, Moliftele se citesc când sunt calamități naturale sau epidemii, pentru că acestea au puternice efecte terapeutice. Tot în ziua Anul Nou se continuă datinile străvechi, iar sorcovitul este o urare tradițională; acum, membrii comunității, la sfârșitul slujbei, își adresează urări de sănătate și bucurii pentru Noul An. Aceleași gânduri bune se adresează nașilor de botez și de cununie", ne spune părintele Valentin Fotescu, Doctor în Teologie, preot la Biserica „Sfânta Vineri Nouă" din București (B-dul Nicolae Titulescu).
Ianuarie, prima lună a calendarului ortodox, este un răstimp benefic pentru ortodocși, când în biserici și în mănăstiri sunt citite Moliftele Sfântului Vasile cel Mare : ianuarie este o etapă binecuvântată din an, în care creștinii au șansa divină să se înnoiască sufletește o dată cu Noul An.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote