Cei care au anumite cunoștințe despre Sfântul Vasile cel Mare păstrează în mintea lor o imagine deosebită a acestui mare Părinte al Bisericii noastre, care-l prezintă ca pe un om cu o trăire creștină, cu o educație aleasă, cu profundă judecată teologică, cu scrieri de calitate, cu calități administrative și cu mare impunere și apreciere în mediul lui.
Imaginea aceasta este absolut corectă. Dar, aceste mari harisme ale lui, care ne umplu cu sentimente de adânc respect față de această personalitate bisericească, contribuie, totodată, la a ni-l face mai de neatins și îndepărtat.
Cu toate acestea, credem că Sfântul Vasile cel Mare a avut, într-o mare măsură, harisma comunicării cu mediul lui, din care făcea parte, și un umor neîntrecut, care împodobea cuvântul său și care reiese în special din corespondența lui personală. Fața umană a caracterului său, pentru a folosi această expresie contrastantă, ni-l face mai apropiat și totodată mai ușor de urmat.
Dovadă a umorului său sunt două scurte epistole ale lui. Prima a fost trimisă unui caligraf vestit. O redăm într-un limbaj simplu: „Scrie corect pentru a folosi rândurile corect. Mâna să nu ți-o apuce în sus, nici să se ducă de râpă. Să nu grăbești penița să umble pieziș, ca racul din mitul lui Esop. Înaintează drept, ca și când ai umbla pe un poloboc. Ține mereu linia dreaptă, care te îndepărtează de orice neregularitate. Să scrii un rând în jos și altul în sus nu este deloc corect, pe când scrii drept este un lucru plăcut pentru toți cei care-ți văd textul. Nu-i obligi în ceasul în care citesc să privească când în sus, când în jos, ca niște amețiți. Exact așa cum mi s-a întâmplat și mie când am citit cele scrise de tine. Normal, atunci când rândurile se află unul sub altul și cineva vrea să treacă la următorul rând, își întoarce privirea la începutul lui. Însă, la tine nu se discerne nici un rând. Astfel trebuia, spre a ajunge la începutul rândului următor, să iau rândul pe care tocmai l-am citit invers, precum Tezeu în mitul Ariadnei. Scrie așadar corect și nu-ți bate joc de mintea ta!”.
A doua epistolă, care este mai scurtă, este adresată unui om pentru a-i mulțumi pentru că i-a trimis în dar un pește: „Cu multă plăcere am mâncat peștii de râu pe care mi i-ai trimis și totodată m-am necăjit pentru cei care ți-au scăpat din plasă. Însă, pentru mine mai importante decât peștii sunt epistolele tale. Așa că mai scrie-mi din când în când. Iar dacă-ți este mai plăcut să taci, nu înceta să te rogi pentru noi”.
(Ilias A. Voulgarakis, Momente din vremea Părinților, Editura Egumenița, pp. 51-52)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|