[cristiboss56]

IV. Educaţia în Hristos
9. În zilele noastre, se observă noi tendinţe în domeniul formării şi educaţiei referitoare la conţinutul şi scopurile educaţiei, la abordarea vârstei copilăriei, la rolul profesorului şi al elevului, precum şi al şcolii contemporane. De vreme ce educaţia nu se referă doar la ceea ce este omul, ci şi la ceea ce trebuie să fie şi la conţinutul responsabilităţii sale, este de la sine înţeles că imaginea pe care o avem cu privire la om şi la sensul existenţei sale ne determină viziunea cu privire la educaţia sa. Şi Biserica Ortodoxă este îngrijorată profund de sistemul educaţional secularizat şi individualist dominant astăzi, care agasează generaţia tânără.
În centrul grijii pastorale a Bisericii se află o educaţie care urmăreşte nu doar cultivarea intelectuală, ci şi edificarea şi dezvoltarea întregii persoane umane ca fiinţă psihosomatică şi spirituală, în conformitate cu principiul întreit: Dumnezeu, om, lume. Prin cuvântul său catehetic, Biserica Ortodoxă, cu multă grijă, cheamă poporul lui Dumnezeu şi, în special, tinerii să participe conştient şi activ la viaţa Bisericii, care cultivă în ei „dorinţa desăvârşită” a vieţii în Hristos. Astfel, plenitudinea creştinilor află un sprijin existenţial în comuniunea divino-umană a Bisericii şi experimentează în aceasta perspectiva resurecţională a îndumnezeirii prin har.
V. Biserica în faţa provocărilor contemporane
10. Biserica lui Hristos se confruntă astăzi cu expresii extreme sau chiar provocatoare ale ideologiei secularizării, prezente în evoluţiile politice, culturale şi sociale. Un element de bază al ideologiei secularizării a fost din totdeauna şi continuă să fie până astăzi deplina autonomizare a omului faţă de Hristos şi faţă de influenţa duhovnicească a Bisericii, prin identificarea arbitrară a Bisericii cu conservatorismul, precum şi prin caracterizarea ei nefundamentată istoric drept un pretins impediment în calea progresului şi dezvoltării. În societăţile secularizate contemporane, omul, îndepărtat de Dumnezeu, identifică libertatea sa şi sensul vieţii sale cu autonomia absolută şi eliberarea de scopul său veşnic, având ca rezultat o serie de neînţelegeri şi falsificări deliberate ale tradiţiei creştine. Astfel, dăruirea de sus a libertăţii în Hristos şi înaintarea la „măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4, 13) sunt considerate ca potrivnice tendinţelor omului de mântuire proprie. Iubirea jertfelnică este apreciată ca fiind incompatibilă cu individualismul, în timp ce caracterul ascetic al etosului creştin este considerat ca o provocare insuportabilă în calea fericirii individului.
Identificarea Bisericii cu conservatorismul, incompatibil cu progresul civilizaţiei, este arbitrară şi inadecvată, de vreme ce conştiinţa identităţii popoarelor creştine poartă amprenta de neşters a contribuţiei diacronice a Bisericii, nu doar asupra moştenirii lor culturale, ci şi asupra dezvoltării sănătoase a civilizaţiei seculare în general, de vreme ce Dumnezeu l-a aşezat pe om ca administrator (iconom) al creaţiei divine şi colaborator al Său în lume. În locul „omului-dumnezeu”, Biserica Ortodoxă îl aşază pe „Dumnezeu-Omul” ca măsură ultimă a tuturor lucrurilor: „Nu vorbim de om îndumnezeit, ci de Dumnezeu întrupat” (Sfântul Ioan Damaschin, Expunere exactă a credinţei ortodoxe, III, 2, PG 94, 988). Biserica descoperă adevărul mântuitor al Dumnezeului-Om şi al Trupului Său, Biserica, drept loc şi mod al vieţii în libertate, ca „ţinere a adevărului în iubire” (Efeseni 4, 15) şi ca participare, încă de pe pământ, la viaţa lui Hristos Cel înviat. Caracterul divino-uman, „nu din lumea aceasta” (Ioan 18, 36), al Bisericii, care hrăneşte şi călăuzeşte prezenţa şi mărturia ei „în lume”, este incompatibil cu orice mod de conformism al Bisericii faţă de lume (Romani 12, 2).
11. Prin dezvoltarea contemporană a ştiinţelor şi a tehnologiei, viaţa noastră se schimbă radical. Iar ceea ce aduce schimbare în viaţa omului necesită discernământ, pe de o parte, de vreme ce, pe lângă beneficiile semnificative, cum sunt, de exemplu, facilitarea vieţii cotidiene, tratarea cu succes a unor boli grave şi explorarea spaţială, ne confruntăm, de asemenea, cu efectele negative ale progresului ştiinţific. Există pericolul manipulării libertăţii umane, al folosirii omului ca simplu mijloc, al pierderii treptate a tradiţiilor valoroase, al ameninţării sau chiar al distrugerii mediului împrejurător.
Din nefericire, ştiinţa, prin însăşi natura ei, nu dispune de mijloacele necesare pentru prevenirea şi rezolvarea multora dintre problemele pe care le creează direct sau indirect. Cunoaşterea ştiinţifică nu motivează voinţa morală a omului, care, deşi cunoaşte pericolele, continuă să acţioneze ca şi când nu le-ar cunoaşte. Răspunsul la problemele existenţiale şi morale importante ale omului, la sensul veşnic al vieţii sale şi al lumii nu poate fi oferit fără o abordare spirituală.
12. În epoca noastră, este foarte răspândit entuziasmul pentru evoluţiile impresionante din domeniile biologiei, geneticii şi neurofiziologiei. Este vorba de realizări ştiinţifice, ale căror aplicare pe scară largă poate produce dileme serioase de ordin antropologic şi moral. Utilizarea necontrolată a biotehnologiei la începutul, pe durata şi la sfârşitul vieţii, pune în pericol deplinătatea autentică a acesteia. Omul face experimente tot mai intens cu propria sa natură într-un mod extrem şi periculos. Există pericolul transformării sale într-o maşină biologică, într-o unitate socială impersonală sau într-un dispozitiv cu gândire controlată.
Biserica Ortodoxă nu poate rămâne în afara discuţiilor cu privire la unele aspecte antropologice, morale şi existenţiale atât de importante. Ea se sprijină pe criterii învăţate de Dumnezeu, descoperind relevanţa antropologiei ortodoxe în faţa răsturnării contemporane a valorilor. Biserica noastră poate şi trebuie să exprime în lume conştiinţa ei profetică în Iisus Hristos, Care prin întrupare a luat asupra Sa omul întreg şi reprezintă Prototipul absolut al înnoirii neamului omenesc. Ea subliniază sacralitatea vieţii şi calitatea omului de persoană, încă din momentul conceperii. Dreptul la naştere este primul dintre drepturile omului. În calitate de comuniune divino-umană, în care fiecare om reprezintă o fiinţă unică, destinată pentru comuniunea personală cu Dumnezeu, Biserica se opune oricărei tentative de obiectivare a omului, de transformare a sa într-o cantitate măsurabilă. Nu este permis niciunei descoperiri ştiinţifice să atingă demnitatea omului şi scopul său divin. Omul nu este definit numai de genele sale.
Pe această temelie se fundamentează bioetica din punct de vedere ortodox. Într-o epocă în care imaginile despre om sunt conflictuale, bioetica ortodoxă, spre deosebire de viziunile antropologice seculare autonome şi reducţioniste, subliniază crearea omului după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi destinul său veşnic. Astfel, ea contribuie la îmbogăţirea dezbaterii filosofice şi ştiinţifice cu privire la aspectele bioetice prin antropologia biblică şi experienţa spirituală a Ortodoxiei.