[cristiboss56]

13. Într-o societate globală, orientată către „a avea” şi către individualism, Biserica Ortodoxă Sobornicească evidenţiază adevărul vieţii în Hristos şi conforme lui Hristos, concretizate în mod liber în viaţa cotidiană a fiecărui om prin lucrările sale „până seara” (Psalmul 103, 23), prin care acesta devine împreună-lucrător cu Părintele cel veşnic – „împreună-lucrători suntem cu Dumnezeu” (1 Corinteni 3, 9) – şi cu Fiul Său, „Tatăl Meu până acum lucrează şi Eu lucrez” (Ioan 5, 17). Harul lui Dumnezeu sfinţeşte prin Duhul Sfânt lucrările mâinilor omului, care împreună-lucrează cu Dumnezeu, descoperind în acestea afirmarea vieţii şi a comuniunii umane. Aici se încadrează şi asceza creştină, care se diferenţiază fundamental de orice ascetism dualist, care îl îndepărtează pe om de viaţă şi de semeni. Asceza creştină şi înfrânarea, care îl leagă pe om de viaţa sacramentală a Bisericii, nu privesc doar viaţa monahală, ci caracterizează viaţa eclezială în toate manifestările ei, ca mărturie tangibilă a prezenţei duhului eshatologic în vieţuirea binecuvântată a credincioşilor.
14. Rădăcinile crizei ecologice sunt de ordin spiritual şi moral, prezente înlăuntrul inimii fiecărui om. În ultimele secole, această criză a devenit mai acută din cauza diferitelor diviziuni provocate de patimile omeneşti precum lăcomia, avariţia, egoismul şi rapacitatea şi de consecinţele lor asupra planetei, cum este cazul schimbărilor climatice, care ameninţă într-o măsură tot mai mare mediul înconjurător, „casa” noastră comună. Ruptura relaţiei dintre om şi creaţie este o pervertire a utilizării autentice a creaţiei lui Dumnezeu. Abordarea problemei ecologice pe baza principiilor tradiţiei creştine necesită nu doar pocăinţă pentru păcatul exploatării resurselor naturale ale planetei, adică o schimbare fundamentală a mentalităţii şi comportamentului, ci şi ascetism, ca antidot al consumismului, al divinizării nevoilor şi al posesivităţii. Presupune, de asemenea, marea noastră responsabilitate de a transmite generaţiilor viitoare un mediu înconjurător viabil şi utilizarea acestuia după voia şi binecuvântarea divină. În Tainele Bisericii, este afirmată creaţia, iar omul este întărit să acţioneze ca administrator (iconom), protector şi „preot” al creaţiei, oferind-o Creatorului în chip doxologic – „Ale Tale dintru ale Tale, Ţie Îţi aducem de toate şi pentru toate” – şi cultivând o relaţie euharistică cu creaţia. Această abordare evanghelică şi patristică ortodoxă ne atrage atenţia şi asupra dimensiunilor sociale şi a consecinţelor tragice ale distrugerii mediului înconjurător.
VI. Biserica în faţa globalizării, a fenomenelor extreme de violenţă şi migraţie
15. Ideologia contemporană a globalizării, care este impusă tacit şi se extinde rapid, provoacă deja şocuri puternice în economie şi societate la scară mondială. Impunerea acesteia a creat noi forme de exploatare sistematică şi de nedreptate socială, a planificat neutralizarea treptată a impedimentelor din partea tradiţiilor naţionale, religioase, ideologice, precum şi a altor tradiţii. Aceasta deja a condus la slăbirea sau chiar la degradarea totală a realizărilor sociale, desigur, sub pretextul unei nevoi de reconstruire a economiei mondiale, lărgind, astfel, distanţa dintre bogaţi şi săraci, dinamitând coeziunea socială a popoarelor şi alimentând noi focare de tensiune globală.
Împotriva omogenizării nivelatoare şi impersonale promovată de globalizare, precum şi împotriva extremelor naţionalismului, Biserica Ortodoxă propune protejarea identităţii popoarelor şi întărirea identităţii locale. Ca exemplu alternativ pentru unitatea umanităţii, ea propune organizarea articulată a Bisericii pe baza egalităţii Bisericilor locale. Biserica se opune ameninţării provocatoare asupra omului contemporan şi a tradiţiilor culturale ale popoarelor, pe care o implică globalizarea şi principiul „autonomiei economice” sau al economismului, adică autonomizarea economiei faţă de nevoile vitale ale omului şi transformarea ei într-un scop în sine. Biserica propune o economie viabilă, fundamentată pe principiile evanghelice. Astfel, călăuzită de cuvântul Domnului că „nu numai cu pâine va trăi omul” (Luca 4, 4), Biserica nu corelează progresul umanităţii doar cu creşterea nivelului de trai sau cu dezvoltarea economică, în detrimentul valorilor duhovniceşti.
16. Biserica nu se implică în politică în sensul strict al cuvântului. Însă, ca grijă purtată faţă de om şi faţă de libertatea sa spirituală, mărturia ei este în mod esenţial politică. Cuvântul Bisericii a fost întotdeauna distinct şi va rămâne mereu o intervenţie benefică pentru binele omenirii. Bisericile Ortodoxe locale sunt chemate astăzi să clădească o nouă formă de solidaritate constructivă cu statul secular de drept, în noul cadru al relaţiilor internaţionale, conform învăţăturii biblice: „Daţi Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Matei 22, 21). Solidaritatea aceasta trebuie să păstreze identitatea specifică atât a Bisericii, cât şi a statului, şi să asigure cooperarea lor onestă pentru a proteja demnitatea unică a omului şi drepturile sale care decurg din aceasta şi pentru a asigura dreptatea socială.