[cristiboss56]

In timpul starii de credinta celei preapline de pace si dupa primirea cu vrednicie a Tainelor de viata facatoare, de ce vrajmas ma tem ca ma va lipsi de starea aceasta? De ne*credinta. Asadar necredinta se da singura in vileag, intrucat este chinuitoare pentru suflet. Dar trebuie, oare, sa ne temem de necredinta atunci cand avem credinta? In noi ar trebui sa fie atata credinta si nadejde in Domnul, incat in aceasta nadejde sa nu ne mai temem de necredinta – dar daca credinta si nadejdea nu au sporit in noi pana intr-atat, trebuie sa ne temem de necredinta din prevedere, ca nu cumva, din neatentia noastra, sa se furiseze ganduri de necredinta si sa lipseasca sufletul de starea de credinta cea prea plina de pace. Pentru omul care nu s-a intarit in credinta si in nadejde frica este neaparat trebuincioasa intotdeauna.

《 va urma 》