[cristiboss56]

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat Adunării Generale a Academiei Române, cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, ziua de naștere a poetului național Mihai Eminescu, duminică, 15 ianuarie 2017:

„Azi cu strămoşii cânt în cor

colindul sfânt şi bun,

tot moş era şi-n vremea lor

bătrânul Moş Crăciun”

Colindele – cultură populară de inspiraţie religioasă: credinţă profundă exprimată în cuvinte simple
Sărbătoarea Zilei Culturii Naționale, organizată şi anul acesta cu solemnitate de Academia Română, ne propune să medităm asupra identității româneşti.

Noi vom prezenta doar câteva note și elemente specifice ale unui valoros patrimoniu al identității româneşti, şi anume: colindele româneşti, care se disting prin mulţimea, diversitatea şi spiritualitatea lor! Ritualul colindatului la români a fost de-a lungul timpului subiect al diferitelor cercetări şi studii, mai mult sau mai puţin ştiinţifice. În acord cu cercetările recente ale unor etnologi români, care argumentează că ritualul colindatului la români „nu este o practică arhaică, păgână, peste care s‑au suprapus, ulterior, elemente creștine”[1], dorim să evidenţiem prezenţa intensă a spiritualităţii creştin-ortodoxe în creaţia populară a colindelor româneşti.

Demersul nostru se înscrie în preocuparea firească şi tot mai necesară a recuperării dimensiunii creştine a creaţiei populare româneşti privind Naşterea Domnului Iisus Hristos în Betleem.

În colinde se regăsesc unele dintre dovezile cele mai vii ale culturii noastre populare, prin care s-a exprimat poetic taina iubirii smerite a Fiului veşnic al lui Dumnezeu pentru oameni, Cel ce S-a făcut Om muritor pentru a dărui oamenilor viaţă veşnică.

La români, colindele se remarcă prin profunzimea teologică şi simplitatea artistică a formei, ca manifestare vie a culturii teologice şi duhovniceşti populare.

Bogăţia teologică şi spirituală a colindelor de Crăciun derivă din învăţătura Bisericii Ortodoxe, inspirată de textul Evangheliei şi de scrierile Sfinţilor Părinţi, care au meditat profund la taina iubirii lui Dumnezeu pentru oameni, arătată nouă prin Întruparea şi Naşterea Fiului Său, Cel ce S-a făcut Om din iubire faţă de oameni (Cf. Ioan 3, 16).

Influența învăţăturii Bisericii Ortodoxe în cultura religioasă populară a românilor se poate observa mai ales în modul cum colindele româneşti afirmă în acelaşi timp dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu şi omenitatea Lui smerită: „Astăzi S‑a născut Cel făr’de-nceput, cum au spus prorocii”; „Mititel şi‑nfăşăţel, în scutec de bumbăcel / Neaua ninge, nu‑L atinge, vântul bate, nu‑L răzbate”. Aceeaşi abordare se vede în modul cum sunt descrise evenimentele legate de Taina Naşterii Domnului: călătoria Fecioarei Maria şi a dreptului Iosif la Betleem, cântarea îngerilor, închinarea păstorilor, arătarea stelei şi venirea magilor de la Răsărit care aduc daruri Pruncului Iisus, furia lui Irod şi salvarea Pruncului Iisus prin fuga (exilul) în Egipt, toate transpuse, cu evlavie şi emoție, în creațiile poetice ale colindelor.

În acest sens, un colind străvechi ne spune: Peştera-ntunecoasă/a fost a Domnului casă. Adică, Fiul veşnic al lui Dumnezeu Se întrupează ca om de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, pentru a sfinți umanitatea din interiorul ei. El Se naște în peșteră, în interiorul pământului, ca să sfinţească şi pământul sau întreg universul material.

Pruncul Iisus, Cel născut în peșteră, este așezat apoi în iesle, sfințind astfel regnul vegetal împreună cu regnul animal. „Pat moale, pe fân uscat/numai vitele i-au dat”, continuă versurile colindului. Dar ieslea are aici şi un înțeles duhovnicesc. Prorocul Isaia zice: „Boul şi asinul își cunosc stăpânul lor, dar Israel nu cunoaște pe Domnul său” (Isaia 1, 3). Pornind de la această constatare a prorocului Isaia, foarte adesea în iconografia creștină, lângă ieslea unde a fost aşezat Pruncul Iisus, apar boul şi asinul, care, deși sunt animale necuvântătoare, sunt mai ascultători faţă de stăpânul lor decât mulţi oameni care uită adesea de Dumnezeu Creatorul lor şi nu mai simt prezenţa Lui în lume.

Însă așezarea lui Iisus Hristos în iesle, după nașterea Sa ca Prunc în peştera din Betleem, mai are şi un alt înțeles duhovnicesc: oraşul Betleem înseamnă „Casa pâinii”, iar ieslea este locul unde animalele primesc hrana. Deci Pruncul Iisus este Pâinea care Se coboră din cer (…) din Care, dacă va mânca cineva, nu moare (…), ci va fi viu în veci (Cf. Ioan 6, 50-51). În Sinaxarul sărbătorii Naşterii Domnului se spune că Domnul Iisus Hristos S-a născut „în ieslea dobitoacelor ca pe noi oamenii de dobitocie să ne izbăvească”. Cu alte cuvinte, Iisus vine în lume să ne învețe să nu trăim numai trupește, hrănindu-ne doar cu hrană materială din lumea pământească trecătoare, ci să ne hrănim şi spiritual cu Dumnezeu-Cuvântul, Care S-a făcut Om şi Se oferă oamenilor în Sfânta Euharistie spre viaţă veşnică. Deci sfințirea omului prin hrănirea lui cu iubirea eternă a lui Dumnezeu-Omul, cu Trupul şi Sângele lui Hristos din Sfânta Euharistie este înțelesul adânc al tainei aşezării Pruncului Iisus în iesle. De aceea, icoana ortodoxă a Naşterii lui Hristos în peșteră este pictată în Sfântul Altar la Proscomidiar, acolo unde se pregătesc, în rugăciune tainică, darurile pentru Sfânta Euharistie, înainte de începerea Sfintei Liturghii.