[cristiboss56]

Fii credincios pana la moarte, si-ti voi da cununa vietii, spune Mantuitorul (Apoc 2, 10). Fiecare trebuie sa se ingrijeasca cu ravna neprefacuta pentru a fi credincios Domnului in orice situatie si imprejurare din viata lui, in toate prilejurile, oricat de putin insemnate ar parea ele. Adeseori credinta noastra este pusa la incercare, si adeseori ne aratam necredinciosi fata de Mantuitorul. Iar cocosul da glas [Este vorba probabil de o aluzie la lepadarea lui Petru(n. tr.)], ca sa bagam de seama, sa ne simtim necredinciosia – insa noi fie nu-l ascultam, fie ne straduim sa-l adormim. Cocosul este constiinta. Sa fim credinciosi pana la moarte Mantuitorului nostru.

***



Cand vei veni sa te rogi pentru odihna sufletului altcuiva, roaga-te pentru el ca pentru al tau,cu credinta cat se poate de vie, cu simtamant cat se poate de sincer, ca si pentru sufletul tau sa se roage altii, dupa ce vei muri, cu tot atata sinceritate. Cu masura cu care masurati, cu aceea se va masura voua (Mt. 7,2). Inchipuie-ti in acel rastimp nesfarsita bunatate a Celui ce pentru noi a patimit si a inviat, si roaga-L zicand:

„Doamne Iisuse! Tu, cu preacurata gura Ta, ai zis: veniti la Mine, toti cei osteniti si impovarati, si Eu va voi odihni pe voi (Mt. 11, 28). Iata, robul acesta cutare (sau roaba aceasta cutare) a ajuns la Tine pe calea mortii, ostenit(a) de lupta cu patimile, cu lumea si cu diavolul: odihneste-l(-o) deci (odihneste, Doamne, sufletul adormitului robului Tau/adormitei roabei Tale) in loc luminat, in loc de verdeata, in loc de odihna, unde toti dreptii se odihnesc.”.

Sfantul Ioan de Kronstadt, Cunoasterea de Dumnezeu si cunoasterea de sine, Editura Sophia, Bucuresti, 2010