[cristiboss56]

3) Gandurile cu care trebuie sa ne luptam nu sunt intotdeauna rele; de multe ori, ele pot sa para bune, iar cel mai adesea par inofensive. Cu privire la cele nelegiuite exista o singura regula – sa le izgonim de indata. Celelalte doua [feluri de ganduri] trebuie judecate sau cantarite. Dupa cum arata si virtutea de toti laudata a deosebirii gandurilor, adica [de a sti] pe care sa le primim si pe care sa le izgonim, nu se poate intocmi o lege pentru asa ceva. Sa afle fiecare din propria experienta, pentru ca nu vom intalni niciodata un om ale carui reguli sa poata fi aplicate intocmai de noi, in orice imprejurare ne-am gasi. Mai bine e sa procedezi asa: sa-ti stabilesti o ordine a lucrurilor – sa te tii de ea si sa izgonesti tot lucrul nou se iveste, oricat de bun ar parea el. Chiar daca un gand nu are nimic rau in sine sau in urmarile lui, nu te misca spre dansul de indata, ci rabda o vreme, pentru a nu face nimic pripit. Unii au asteptat cinci ani de zile pana au implinit un gand. Legea cea mai importanta este aceasta: sa nu te increzi in mintea si in inima ta si sa marturisesti fiecare gand parintelui tau duhovnicesc. Nesocotirea acestei legi a fost dintotdeauna si inca este pricina inselaciunilor si a caderilor mari.

4) Gandul cel rau ispiteste, pe cand cel ce pare a fi bun amageste, asa incat cel ce este biruit de primul se socoteste printre cei ce au pacatuit sau au cazut, insa dar cel ce se biruie de al doilea se afla intr-o stare de amagire; este oare cu putinta sa zugravesti toate inselarile, cu inceputurile si insusirile lor? Trasatura lor de capetenie este aceea ca persoana in cauza se socoteste cu toata taria a fi ceva ce de fapt nu este – crede de pilda, ca este chemata sa-i invete pe altii sau are darul unei vieti nemaiauzite etc. Radacina si izvorul acestor pareri de sine este gandul foarte subtire ca “eu sunt ceva si inca ceva insemnat“. Cel ce e nimic si praf si cenusa cugeta despre sine ca ar fi ceva, iar vrajmasul se alipeste de aceasta inchipuire de sine foarte subtire si-l prinde in mrejele sale viclene pe om. Pe langa acestea, fiecare gand subtire de care nu ne dam seama ne tine in inselare, iar noi credem ca de fapt suntem calauziti de un gand bun si evlavios. Acestea fiind spuse, putem afirma fara putinta de tagada ca nu este minut in care noi sa nu zacem in inselare; umblam printre fantome si suntem ademeniti si inrobiti de ele intr-un chip sau altul; si asta se intampla din pricina ca raul salasluieste inca in noi, nefiind izgonit, pe cand binele este pe dinafara, motiv pentru care ochii nostri [launtrici] sunt incetosati.

(…)

《 va urma 》