[simpllu]

Toată stăpânirea şi puterea este în mâinle lui Dumnezeu
Există tendinţa de a căuta întotdeauna vinovatul în afara noastră - în alţi oameni, în împrejurări istorice, în tehnologii sau tot felul de alte instanţe ale puterii lumii în care trăim. Lucrul acesta ne linişteşte oarecum, căci, astfel, nu noi suntem vinovaţi în faţa propiei conştiinţe, ci întotdeauna alţii. Ba chiar ajungem să afirmăm finalitatea lui "aşa a fost să fie", ca să avem şi scuza resemnării, indiferent ce s-ar putea întâmpla.

Însă vă mărturisesc că nu cred în finalitate, şi nici în răutatea absolută a oamenilor care ajung la un moment dat să deţină puterea. Nu cred, de pildă, că Iliescu, Roman, Constantinescu, Băsescu sau Iohannis sau principalii vinovaţi pentru că ne-a fost vândută ţara şi am fost daţi pe mâna străinilor. Nu cred nici în răutatea absolută a celor care i-au mânat de la spate pe conducătorii noştri, le-au favorizat corupţia, pentru ca astăzi tot ei să-i bage în puşcării. Este adevărat, geniul răului a lucrat prin aceştia, dar nu pentru că ei sunt neapărat răi, ci mai cu seamă pentru că noi, care construim poporul român, L-am uitat pe Dumnezeu.

L-am uitat când după 1990 ne-am îndreptat privirile către Occindent, bunăstare şi divertiment, şi nu către Cer şi către cele ale dicernământului şi cumpătării. L-am nesocotit atunci când am ales să ne avortăm copiii decât să-i aducem pe lume şi a-i creşte în frica lui Dumnezeu. Ne-am socotit fii ai lumii şi ne-am asumat aproape cu totul duhul acesteia, pentru a cădea astăzi în deznădejdea însigurării şi a lipsei de sens. Şi câte şi mai câte dintre toate cele rele nu le-am încercat, cu gândul că nu vede nimeni, că nu vom da soscoteală nicicând! Iar pentru acestea am ajuns astăzi să fim stăpâniţi exact de toţi cei în care ne-am pus nădejdea şi le-am slujit în totţi aceşti ani. Astfel că alegerile noastre de astăzi ca popor reflectă într-o anumită măsură, distorsionarea vederii întunecată de pâcla gândurilor, a aşteptărilor, a năzuinţelor noastre lipsite de Dumnezeu.

Situaţia nu este însă lipsită de nădejde - aceasta ar fi o altă amăgire, o altă înşelare, care ne-ar putea afunda şi mai tare pe calea largăa narcozei spectacolului şi divertismentului mundan.

Există ceva care produce o schimbare în atitudinea conducătorilor...
V-aţi gândit vreodată că ai noştri conducători comunişti nu au făcut răul pe care îl permiteau sau chiar îl cereau sovieticii sau vremurile respective? Iar asta nu pentru că ei erau mai puţin răi decât alţii. Mai mult, v-aţi gândit vreodată la pronia pe care Patriarhul Iustinian a fost crotit întrucâtva de Gheroghe Gheorghiu-Dej şi Petru Groza? Că România a fost singura ţară în care s-au ridicat biserici şi a supraieţuit monahismul, într-o măsură semnificativă, chiar şi în perioada comunistă? De asemenea, ştiaţi că Ceauşescu este singurul preşedinte din lume care a aprobat să fie mutate opt biserici ce stăteau în calea planului "grandios" de restructurare a Bucureştiului, iar aceasta numai ca să nu se dărâme?

În România, faţă de Uniunea Sovietică şi de Bulgaria, cel puţin în ultimele decenii de comunism, nimeni nu era prigonit dacă îşi boteza copiii şi îşi îngropa morţii creştineşte - acest lucru îl împlineau, cu mici excepţii, toţi membrii de Partid, în frunte cu secretarul lor general Nicolae Ceauşescu. Astfel că în România, după 1990, doar câteva procente din poporul nu erau botezaţi, în timp ce în ţări ca Iugoslavia - despre Bulgaria şi Rusia nici nu mai vorbim - nici 40% nu primise Botezul. Tot Nicolae Ceauşescu, cât a fost el de comunist - şi a fost - a făcut tot ce era necesar ca în anii 70 să fie trimişi în Sfântul Munte monahi de la Sihăstria care să preia Schitul Podromu, căci acolo nu mai rămăseseră decât câţiva monahi bătrâni, care, de altfel, s-au stins cu toţii în următorii ani. Dar nu numai atât. Chiar a ordonat, prin Emil Bodnăraş, să fie trimise două tractoare în Sfântul Munte, pentru a fi astfel ajutaţi monahii de acolo la lucrările pământului şi întreţinerea clădirilor.

Spuneam aceasta nu a-i lăuda pe comuniştii români sau pe conducătorii acestora, ci numai pentru a înţelege că, dincolo de vremuri, este ceva ce poate face să se producă o schimbare esenţială în atitudinea conducătorilor faţă de popor şi Biserică, indiferent de înclinarea sau aşezarea lor, cât de demonică ar fi aceasta în sine.

Jertfa şi mărturisirea celor din închisorile comuniste, rugăciunile de toată noaptea ale pustnicilor, viaţa creştină a nenumăraţilor creştini în vremuri care nu erau foarte prielnice manifestării creştine şi chiar mulţimea pruncilor născuţi după rânduiala lui Dumnezeu sunt cele care i-au împiedicat pe conducătorii comunişti, deci declaraţi atei, să facă mai mult rău poporului şi Bisericii lui Hristos.

Aşadar, dacă în vremuri declarate anti-hristice aşa au stat lucrurile, credeţi că astăzi Dumnezeu nu ar judeca şi apăra poporul român în aceeaşi măsură - cea a credinţei, vieţii şi rugăciunilor noastre?

Un articol apărut în Familia Ortodoxă, ianuarie 2017, semnat de Virgiliu Gheorghe