[simpllu]

Continuare articol

Problema şi rezolvarea problemelor nu se află în politică
Desigur, politica în sine îşi are logica ei, definită de împărţirea în partide, deci de dezbinări. Ea urmează logica căderii şi a puterii fără Dumnezeu, logica lui Cain, a invidei şi a trufiei, a lăcomiei, a urii şi a tutror vicleniilor. Toate acestea au făcut ca, de-a lungul timpului, să se dovedească faptul că poporul român nu are vocaţia acestei politici, motiv pentru care a transformat-o în scene de teatru caragialesc. Pentru români, politica este ceva murdar şi iraţional, şi de aceea s-a şi ajuns, poate, la o asemenea degradare a vieţii politice de la noi. Aşadar, problema şi rezolvarea problemelor nu se află - cel puţin la noi, românii - în politică, în alegeri inteligente, în electorat bine informat sau în biruinţa unor servicii de informaţii româneşti în faţa celor infiltrate sau susţinute de străini.

Pentru vremurile noastre, acesta ar putea fi chiar un avantaj. Căci astăzi, când mijloacele de manipulare au ajuns la culmi neînchipuite în trecut, popoarele nu mai un rol prea important în alegerea conducătorilor lor. Ne avantajează, desigur, dacă înţelegem că, într-adevăr, numai Domnul este singura scăpare pe care o avem, singura pază, singurul acoperământ.

Drept urmare, toată pasiunea, nervii, sau împrăştierea pe care o aduce astăzi implicarea în dezbaterea şi frămîntările politice nu se par inutile sau, mai mult, extrem de nocive. Aceasta pentru că ne îndreaptă atenţia şi ne dirijează energiile sufleteşti într-o direcţie total greşită, pierzând în acelaşi timp posibilitatea de-a lucra binele şi de-a face cu adevărat ceva pentru sufletul nostru, pentru aproapele şi pentru neam.

Însă acest mod de implicare în politică fără a face politică, ci numai prin invocarea ajutorului şi lucrării lui Dumnezeu, nu înseamnă indiferenţă şi conservarea unui anumit confort, a micilor plăceri şi o relaţie căldicică cu Biserica lui Hristos. Nu cu acestea au biruit sfinţii închisorilor, Părintele Cleopa şi Părintele Arsenie Papacioc, alături de toţi ceilalţi. Ci, în primul rând, prin conştiinţa propiilor păcate, prin mărturisire şi rugăciune de toată vremea, prin foamete sau înfrânare aspră, prin durere sau suferinţă, prin lipsire de slava lumii şi căutarea mângăierilor şi-a slavei lui Dumnezeu.

Este vorba, desigur, de o altă rânduială, o altă cale, pe care suntem chemaţi, ca fii ai lui Dumnezeu, să o urmăm. Iar dacă noi vom face acestea, indiferent ce conducători vom avea la putere, indiferent de cine ar fi aleşi ei, mâine aceştia vor trăda interese străine şi ideologii ca să lucreze pentru poporul român, ca să lucreze pentru Hristos.

Vă mărturisim, aşadar, credinţa că astăzi, ca şi acum două mii de ani, calea nu poate alta decât cea a Evangheliei lui Hristos, cea a metanoiei permanente şi a rugăciunii, cea a împlinirii a tot binele care depinde de noi, cu conşiinţa că nu ne facem decât datoria, că noi înşine suntem vinovaţi pentru tot răul lumii acesteia şi toţi ceilalţi sunt mai buni decât noi. Pare nebunie, da - dar această nebunie este singura ce poate birui nebunia unei lumi care, lepădându-se de Dumnezeu prin păcat, crede că poate să-şi rânduiască acea stăpânire care să-i asigure hrana patimilor, viaţa lungă şi fericită, fără a mai achita niciodată nota de plată pentru toate cele ce cu nedreptate le-a primit.

Să ne ajute bunul Dumnezeu, acum, la început de an, să înţelegem că nu partea acestor oameni trebuie să o avem, ci pe cea a tututor mărturisitorilor lui Hristos. Iar acest lucru nu se va putea împlini altfel decât prin urmarea Celui care S-a jertfit pentru noi - nu pentru a salva confortul cuiva şi a asigura consumul şi divertismentul, ci pentru mântuirea sufletelor noastre.

Un articol apărut în Familia Ortodoxă, ianuarie 2017, semnat de Virgiliu Gheorghe