Citat:
În prealabil postat de Iorest
Mi se par limpezi citatele, dar și Biserica apelează la litigii pentru terenuri cu greco-catolici, sau clericii în cazul moștenirilor și poate sunt și în drept să primească niște lucruri pentru care altfel le este obstrucționat dreptul de alții fără temei și nu ar avea nicio altă cale să utilizeze efectiv de drept.
Și B.O.R. execută silit terenuri pentru care are titlu executoriu.
|
Citatul se refera la procesele "lumesti" dintre crestini.
Biserica ca si institutie are datoria de a-si proteja pamantestile instrumente ale mantuirii care nici nu-i apartin in mod direct ci credinciosilor.
Citat:
Oricum în cazul lui el se plânge de drepturi procedurale încălcate, instanța nu se pronunță dacă decizia e oportună sau nu, asta e treaba B.O.R. ci doar dacă judecata a avut loc cu îndeplinirea tuturor criteriilor asumate prin statut și în respect față de legile naționale.
Situația asta a fost stârnită și de felul cum au procedat în cazul său în acel proces.
|
Lumesti sau bisericesti?
Din ce scrie omul pare a fi confuz vizavi de cele doua.
Pentru cele bisericesti nu se poate plange Statului.
In ceea ce priveste cele lumesti, banuiesc ca s-au facut toate formalitatile, putin probabil sa fie un viciu de procedura.
Citat:
Nu e problemă, am văzut cazul acesta și nu cred că e singular.
http://www.mediafax.ro/social/un-fos...silit-14388542
Mi se pare destul de clar că mecanismul consistoriului poate fi utilizat la discreția ierarhului, deși nu în toate cazurile de Consistoriu persoanele ajunse acolo sunt parfum de sfințenie sau niște victime.
Iarăși nu cred că toți care-și cer salariul apelează din prima la instanță, ci lucrurile se petrec ca ultimă măsură, probabil după luni în care nu s-a primit, că nu cred că vrea nimeni să-și piardă locul de muncă, mai ales că diploma la teologie nu te prea ajută la nimic în afară de mediul bisericesc.
|
Eu cred ca ar trebui sa te informezi mai bine inainte de a incerca sa trasezi similitudini.
Citat:
Astfel, la Tribunalul Vaslui, s-a hotărât returnarea către acesta doar a fondului CAR, la care el a cotizat în această perioadă și i-au fost respinse în totalitate celelalte solicitări, iar la Curtea de Apel Iași s-a hotărât plata drepturilor salariale aferente perioadei aprilie 2011 - 02 noiembrie 2011, de către Protopopiatul Huși și Episcopia Hușilor în calitate de angajatori, cu toate că Botez Lucian a fost angajatul Parohiei Bozia, de unde a încasat contravaloarea serviciilor religioase oficiate în această perioadă, a primit contribuții benevole ale credincioșilor, a vândut lumânări și colportaj bisericesc, venituri pe care le-a direcționat în folosul său personal, neînregistrându-le în actele oficiale ale parohiei, stare perpetuată până în luna noiembrie 2014.
|
Foștii preoți Lucian Botez și Dumitru Țurcanu au încălcat disciplina financiar-contabilă
http://www.episcopiahusilor.ro/comun...t-botez-lucian
Citat:
Fostul preot Lucian Botez, încadrat în postul de preot paroh la Parohia Bozia din anul 2003, a avut un salariu de bază de 1.526 de lei la 1 ianuarie 2010, corespunzător unui preot cu studii superioare, grad definitiv, treapta profesională 6-10 ani, cu o contribuție la salarizare de la bugetul de stat de 680 de lei. Lucian Botez a refuzat să plătească impozitul pe salariu și CAS-urile aferente din fondurile proprii ale parohiei. Întrucât Lucian Botez nu a mai dorit să semneze statele de plată aferente lunilor mai și iunie 2011, fără a motiva legal refuzul său, contribuția de la bugetul de stat la salariu i-a fost retrasă și redistribuită către altă parohie din Episcopia Hușilor, deoarece există foarte multe parohii care nu beneficiază de acest sprijin la salarizare de la bugetul de stat.
|
Comunicat de presă privind litigiile de muncă cu fostul preot Botez Lucian
http://ziarullumina.ro/fostii-preoti...bila-2374.html
Si nu era atat de greu, era de ajuns sa dai o cautare pe google "Bozia Lucian Botez" inainte sa incepi sa invarti bata deasupra capului mai marilor Bisericilor in baza fanteziilor personale.
P.S. Sa nu uiti sa mergi si cu asta la spovedanie.