[cristiboss56]

Duminica a 32‑a după Rusalii
(a lui Zaheu)
Luca 19, 1‑10
În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon și, iată, un om bogat cu numele Zaheu, care era mai‑mare peste vameși, căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulțime, pentru că era mic de statură. Și alergând el înainte, s‑a suit într‑un sicomor ca să‑L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Și când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară‑te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Și a coborât degrabă și L‑a primit, bucurându‑se. Și, văzând, toți murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând înaintea Domnului, I‑a zis: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Și a zis către el Iisus: Astăzi s‑a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut.
Toate pildele şi faptele Mântuitorului Iisus Hristos au fost redate în Evanghelii cu un scop anume, sesizabil fără mare greutate. În „cazul Zaheu”, ca să ni se dea un exemplu concret şi fericit de convertire la Hristos. Mai adânc, să observăm comportamentul cuiva înainte de a‑L cunoaşte pe Hristos şi, mai ales, după ce L‑a cunoscut. Altfel spus, cum se manifestă viaţa omului fără Evanghelie şi - în contrast - viaţa armonizată cu Evanghelia.
Trei etape semnificative
Potrivit textului Sfintei Evanghelii de azi, se conturează trei etape sau faze în comportamentul lui Zaheu: prima, înainte de a‑L întâlni pe Hristos; a doua, în ziua întâlnirii; a treia, după întâlnirea cu El.
Înainte de a‑L întâlni pe Hristos, vedem un Zaheu fără comportament evanghelic, în profesia lui de vameş, angajat zelos al asupritorilor romani. Desigur, profesia în sine era necesară: trebuia s‑o exercite cineva, ca pe o îndeletnicire administrativă firească. Maniera în care‑o îndeplinea, însă, era incorectă, fiindu‑ne dat să vedem în el un slujbaş avar, nedrept, nemilos, asupritor, cum erau îndeobşte vameşii, fapt pentru care erau detestaţi de conaţionali. Comparabil, din păcate, cu unii bancheri de azi, care „umflă” dobânzile după bunul lor plac, împovărând mii sau poate milioane de nefericiţi datornici.
În ziua întâlnirii cu Hristos vedem un Zaheu deosebit de receptiv. Se observă acest detaliu din dorinţa lui de a‑L vedea neapărat, fapt pentru care se urcă într‑un sicomor, arbore specific Ţării Sfinte şi unor ţări din Africa. Întrucât în anumite ediţii ale Scripturii şi ale Evangheliei apare cuvântul „dud”, socotim util să facem câteva precizări. De*sigur, e vorba de o chestiune secundară, comparativ cu mesajul prioritar al Evangheliei de azi, dar semnificativă, totuşi, pentru uniformitate biblică şi liturgică. În textele clasice întâlnim expresiile „ἀνέβη ἐπὶ συκομορέαν” (NT gr.) şi „ascendit in arborem sycomorum” (Vulgata). Cuvântul „sicomor” apare, de asemenea, în cele mai vechi traduceri româneşti, Noul Testament de la Bălgrad (1648) şi Biblia lui Şerban (1688), dar şi în ultimele ediţii sinodale, inclusiv în cea jubiliară, diortosită de IPS Bartolomeu Anania. Remarcabile sunt, apoi, ediţiile engleză şi franceză, ambele folosind termenul sycomore. Nu acelaşi lucru se întâmplă în traducerea făcută de Luther, unde ne apare cuvântul Maulbeerbaum (de la Maulbeeren - dud). De aici s‑a inspirat, probabil, Cornilescu, în traducerea căruia apare aceeaşi greşeală (dud).
Păşind mai departe în observarea schimbării lui Zaheu, remarcăm şi faptul că el a fost deosebit de receptiv şi la cuvintele lui Iisus: „Coboară‑te…, astăzi voi să rămân în casa ta!”. Iar Zaheu, ne spune Evanghelistul, „L‑a primit cu bucurie…”. Altul ar fi zis, poate: „De ce să cobor? Vezi‑ţi de drum! Am treabă, am o funcţie importantă, sunt mai‑marele vameşilor!”
După întâlnirea cu Hristos, Zaheu devine alt om: împarte averea săracilor şi se dedică slujirii evanghelice. Tradiţia ne spune că l‑a însoţit pe Petru în câteva misiuni şi că a fost aşezat episcop în Cezareea Palestinei. Biserica îl pomeneşte (şi) în ziua de 20 aprilie. Observăm cu bucurie, astfel, cum Zaheu şi‑a armonizat cu învăţăturile evanghelice viaţa ce i‑a mai rămas de trăit pe pământ. Şi iată că la numele lui frumos („zakkai” în ebraică înseamnă „curat”, „pur”) şi‑a adăugat faptele lui frumoase şi pilduitoare.
De la pilda lui Zaheu la reflecţia asupra propriei vieţuiri
În calitate de membri ai Bisericii, noi ne situăm, în mod firesc, la punctul al treilea al etapelor descrise mai înainte. Suntem botezaţi, suntem creştini, suntem în Biserică. De aceea, să luăm aminte şi la un cuvânt auzit din Apostolul citit azi: „Nu fi nepăsător faţă de harul care este în tine...” (I Timotei 4, 14). Dar să ne şi întrebăm cu sincer curaj: vieţuim cu adevărat în armonie cu învăţăturile evanghelice? Iar pentru a face această „confruntare” dintre preceptele Scripturii şi viaţa noastră este necesar să cunoaştem aceste precepte, a*min**tindu‑ne şi azi folosul uriaş pe care‑l avem străduindu‑ne să citim Scriptura, în general, şi Sfintele Evanghelii, în mod special.
Ar fi dureros şi tragic să plecăm din viaţa pământească fără să fi citit integral Sfânta Scriptură, măcar o dată! Trebuie să ştim, de altfel, că în Sfintele Evanghelii (dar şi în celelalte scrieri ale Noului şi Vechiului Testament) avem răspunsuri la toate dilemele şi problemele noastre, legate fie de familie (căsnicie, în special), fie de serviciu, fie de semeni, în general. Dacă ar veni cineva să întrebe, de pildă, „cum să procedez cu duşmanii/vrăjmaşii mei?”, răspunsul ni‑l dă Mântuitorul, în consemnarea lui Matei Evanghelistul: „Iar Eu zic vouă: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi‑vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc…” (5, 44). O bună soluţie ne oferă şi Sfântul Apostol Pavel: „Dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă‑i de mâncare; dacă îi este sete, dă‑i să bea, căci, făcând acestea, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui…” (Romani 12, 20). Sau la întrebarea „ce scrie despre muncă?”, avem lămuriri cel puţin în două locuri: „Vrednic este lucrătorul de plata sa” (Luca 10, 7); „Dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce!” (II Tesaloniceni 3, 10). Sau la întrebarea foarte apropiată temei noastre, „cum se poate armoniza viaţa de familie cu Evanghelia?”, avem un excelent răspuns‑sinteză la Sfântul Apostol Pavel: „Femeilor, supuneţi‑vă bărbaţilor voştri, precum se cuvine, în Domnul. Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre şi nu fiţi aspri cu ele. Copiilor, ascultaţi pe părinţii voştri întru toate, căci aceasta este bine‑plăcut Domnului. Părinţilor, nu aţâţaţi la mânie pe copiii voştri, ca să nu se deznădăjduiască. Slugilor, ascultaţi întru toate pe stăpânii voştri cei trupeşti, nu slujind numai când sunt cu ochii pe voi, ca cei ce caută să placă oamenilor, ci în curăţia inimii, temându‑vă de Domnul. Orice aţi face, lucraţi din toată inima, ca pentru Domnul şi nu ca pentru oameni…” (Coloseni 3, 18‑23).
Concluzia se desprinde de la sine
Omul aflat în armonie cu Evanghelia devine smerit, conştiincios, harnic, fidel în căsnicie, darnic, nebeţiv, înţelept, împăciuitor şi bun. În contrast, cel nereceptiv la învăţăturile evanghelice riscă să rămână (ori să ajungă) egoist, lacom, mândru, infidel, desfrânat, delăsător, leneş, certăreţ, zgârcit şi rău. Noi să ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos să ne ajute ca toată viaţa noastră, oriunde ne‑am afla, în familie, la locul de muncă, între semeni, peste tot, să se desfăşoareîn armonie cu Evanghelia Sa. Amin.