[sofiaiuga]

un articol lamuritor despre rugaciunea cuomuna cu eretici,merita citit


Am o poziţie foarte clară privind ecumenismul. Ecumenismul e de mai multe feluri şi trebuie să avem o viziune precisă asupra acestui aspect. Ca şi creştini, trebuie să fim deschişi către ceilalţi, trebuie să-i iubim pe toţi, şi pe cei de altă religie, şi pe cei fără religie, nu numai pe ortodocşi; trebuie să fim pregătiţi să ne mărturisim credinţa în discuţie cu oricine şi de aceea nu trebuie să refuzăm discuţiile, dialogul, contactul cu alţii.

Altă formă de ecumenism e însă ecumenismul care consideră că nu există nici o diferenţă între diversele credinţe creştine. Unii ecumenişti spun că în esenţă noi credem în acelaşi Dumnezeu, avem aceeaşi credinţă, iar diferenţele sunt foarte mici, secundare. Asta e o expresie a ignoranţei. Aceşti oameni, de cele mai multe ori, nu cunosc nici conţinutul propriei lor credinţe, nici conţinutul credinţei altora. Dacă cineva studiază care e credinţa Bisericii Ortodoxe, care e credinţa Bisericii Catolice, a diverselor Biserici protestante, a Bisericii anglicane, constată diferenţe evidente, iar aceste diferenţe sunt de obicei foarte importante. A nu le vedea e o formă de manifestare a ignoranţei noastre. Florovsky a scris un articol foarte interesant despre lipsa conştiinţei ortodoxe în persoana multora dintre creştinii ortodocşi ai vremurilor noastre. Această formă de ecumenism trebuie refuzată. Ea e de neacceptat.

Mai e şi o a treia formă de ecumenism. O formă de dialog teologic adevărat. Cu conştiinţa diferenţelor dintre diferitele credinţe şi cu dorinţa de a discuta cu adevărat despre diferenţe şi pentru a găsi o cale de a ajunge la un anumit acord; nu la o formă de sinteză, de amestec între diversele credinţe, ci la un acord în ce priveşte Biserica Ortodoxă. Ca dreptcredincioşi, ştim că avem o dreaptă credinţă. De ce? Pentru că e credinţa Părinţilor Bisericii. Pentru că noi nu am introdus nici o schimbare în credinţa Părinţilor. Credinţa Părinţilor Bisericii e credinţa revelată Sfinţilor Apostoli de Hristos Însuşi. Deci e o continuitate între ce credem noi astăzi ca ortodocşi şi ce credeau Părinţii Bisericii şi Sfinţii Apostoli în primele veacuri. Deci trebuie să discutăm cu credincioşii altor religii, ai altor confesiuni creştine care nu cred aşa. Pentru că e absolut sigur, de exemplu, că Filioque nu se regăsea în Crezul originar, e o deviaţie care a fost introdusă încă din sec. 9, în special de Carol cel Mare, şi apoi dezvoltată de teologia apuseană. Şi alte dogme sunt inovaţii în credinţa apuseană, ca de exemplu credinţa în purgatoriu. Toţi istoricii, chiar şi cei catolici care sunt oneşti, ştiu şi scriu în cărţi de autentică istorie că această credinţă a fost introdusă abia în sec. 11. Dogma imaculatei concepţii şi credinţa în infaibilitatea papei de la Roma au fost introduse în Biserica Romano-Catolică în sec. 19. Şi mai sunt şi inovaţii în alte domenii. Toţi părinţii greci, nu numai Sf. Grigore Palama, cum spun unii teologi apuseni, ci şi înaintaşi de-ai lui ca Sfântul Ioan Damaschin, Sf. Maxim Mărturisitorul, Sf. Grigorie de Nyssa, Sf. Chiril al Alexandriei şi mulţi alţii, credeau în harul necreat. Credinţa apuseană în harul creat e o inovaţie cu rădăcinile în teologia augustiniană şi care apoi a fost dezvoltată de scolastici în Evul Mediu timpuriu. Chiar recent am scris o carte amplă pe această temă, pentru a dovedi că doctrina energiilor necreate se regăsea la Părinţii Bisericii şi că era deja dezvoltată la Sf. Grigorie de Nyssa, la Sf. Maxim Mărturisitorul şi cu certitudine nu a reprezentat o inovaţie a Sf. Grigore Palama, ci aparţine Bisericii Ortodoxe, iar credinţa în harul creat a fost o inovaţie apuseană. Deci în dialog trebuie să fim conştienţi de diferenţele care există, pentru că dacă nu suntem conştienţi de aceste diferenţe, atunci cred că nu poate exista un dialog. Pentru a putea purta un dialog cineva trebuie să fie conştient mai întâi de diferenţele dintre cele două persoane care sunt în dialog. Aşadar, eu cred că trebuie să purtăm un dialog şi să clarificăm toate aceste puncte în care există diferenţe. Şi pentru asta trebuie să studiem cu multă atenţie nu numai istoria Bisericii, ci şi pornind de la adevăratele surse ale teologiei, de la adevărata teologie, care este cea a Sfinţilor Părinţi. De aceea, pentru mine, studiul Sfinţilor Părinţi e foarte important. În lucrările Sfinţilor Părinţi găsim credinţa adevărată.

Dar în problema rugăciunii?

Canoanele Bisericii sunt foarte clare. Biserica nu îngăduie să se roage cineva împreună cu membrii unor Biserici non-ortodoxe. Altceva e să ne rugăm pentru unirea creştinilor. Trebuie să sperăm asta. Trebuie să nădăjduim unirea creştinilor întru una singură Biserică. Dar credem şi că această una singură Biserică e Biserica Ortodoxă. Deci trebuie să ne rugăm în Biserica noastră pentru această unire a tuturor creştinilor. Ceilalţi creştini, catolicii, protestanţii trebuie să se roage şi ei pentru această unire între creştini, dar această unire poate fi făcută doar întru una Biserică care e Biserica Ortodoxă. Trebuie să fim atenţi că sfintele canoane nu îngăduie slujbe amestecate. Sfintele canoane nu îngăduie rugăciunea comună cu creştini care nu sunt în una sfântă Biserică care e Biserica Ortodoxă. În Franţa mulţi preoţi evită cu atenţie slujbe comune şi rugăciuni comune. Unii au mai făcut asemenea rugăciuni, dar, în general, majoritatea evită să facă asta.

[…]

Sursa: Lumea Credinţe