Sfântul Efrem Sirul (†373) era din Mesopotamia, născut la Nisibe, sirian de neam și din părinți creștini. A fost hirotonit diacon de Episcopul Iacob din Nisibe și i s-a încredințat noua Școală siriacă din Edesa, care a cunoscut o mare strălucire sub conducerea sa. Tradiția spune că a luat parte la lucrările Sino*dului I Ecumenic de la Niceea și că a fost hirotonit preot de Sfân*tul Vasile cel Mare. Sfântul Efrem a fost un poet inspirat, un cuvântător înflăcărat, un aspru nevoitor și un om mare rugător. Pentru darurile sale a fost numit „harfa Duhului Sfânt”. A cântat cu mare strălucire credința, rugă*ciunea și mai ales pocăința. Părți din scrierile lui se află și în rugăciunile Bisericii noastre, precum rugăciunea: „Doamne și Stăpânul vieții mele”, rostită în timpul Postului Mare. Astfel, scri*ind multe cărți și pe mulți învățându-i, la adânci bătrâneți ajun*gând, s-a mutat în pace la Domnul.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|