După tradiție, în perioada premergătoare sărbătorii Sfinților Trei Ierarhi în Eparhia Dunării de Jos au loc manifestări cultural – educaționale.
Cu binecuvântarea și participarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, programul dedicat sărbătorii a început vineri, 27 ianuarie 2016, la Seminarul Teologic Sfântul Apostol Andrei din Galați prin organizarea simpozionului interliceal Dumnezeu – icoana omului și omul – icoana lui Dumnezeu, în gândirea Sfinților Trei Ierarhi.
Evenimentul a reunit în amfiteatrul școlii seminariale 15 de elevi și cadre didactice din prestigioase licee gălățene, precum Colegiul Național Mihail Kogălniceanu, Colegiul Național Alexandru Ioan Cuza, Colegiul Național Costache Negri, Liceul de Arte Dimitrie Cuclin, Liceul Teoretic Dunărea sau Colegiul Național Calistrat Hogaș din Tecuci, precum și elevi și profesori seminariști.
Lucrările simpozionului au fost prezidate de Chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian. Tinerii elevi, liceeni sau seminariști, au prezentat în câteva referate aspecte semnificative din viața, opera și activitatea acestora, evidențiind prietenia dintre Sfinții Trei Ierarhi ca model al prieteniei dintre tinerii de astăzi și ca răspuns la provocările lumii contemporane.
La final, Chiriarhul Dunării de Jos a felicitat pe toți cei prezenți oferindu-le premii, cărți și diplome de participare.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|