Predica de azi, centrata pe pericopa minunii asupra naturii infatisata in Matei 8:23 sqq prin care Domnul nostru "a certat vanturile si marea si s-a facut liniste deplina" a subliniat cateva lucruri de care bine este sa tinem seama. In timpul acelei primejdii, cand Corabia ucenicilor era amenintata de furtuna si valuri, Isus dormea. Speriati, Apostolii vin si ii spun: "Doamne mantuieste-ne, ca pierim".
Asa se intampla cand nu cerem nimic lui Dumnezeu. Dumnezeu doarme. Iar somnul lui Dumnezeu este asociat cu furtuna, valuri, pericol.
Mai departe, Isus, trezindu-Se, spune: "De ce va este frica, oameni cu putina credinta ?". Nu spune "necredinciosilor", fiindca Apostolii credeau, dar credinta lor era "putina". Insuficienta. Insuficienta credintei este ceea ce declanseaza frica. Asa suntem si noi. Ne este frica de furtunile vietii noastre. Si atunci, printr-un reflex salutar, Apostolii il trezesc pe Domnul cu rugaciunea: "Mantuieste-ne, ca pierim!".
Mai departe, vedem ca "sculandu-Se, a certat vanturile si marea". Face acest lucru ca reactie la rugaciunile celor care Il urmeaza. Fiindca scrie mai sus "intrand El in corabie, ucenicii Lui L-au urmat".
|