Cotidianul „Adevărul” a obținut noua versiune a ordonanței de urgență privind modificările la Codul Penal. Noutatea absolută este faptul că Guvernul a inclus un articol prin care exclude explicit de la inculparea pentru abuz în serviciu emiterea, elaborarea și adoptarea de acte normative.
Documentele obținute de „Adevărul” arată că proiectul de ordonanță a fost transmis către Consiliul Superior al Magistraturii, spre avizare, Potrivit surselor Acdevărul, transmiterea către CSM s-a făcut marți la ora 17.00, iar CSM urmează să se întrunească miercuri, la ora 21. Nu este clar dacă pe parcursul nopții nu cumva se va publica ordonanța, astfel încât avizul CSM să rămână fără obiect.
O primă observație din lectura rapidă a documentului arată că Guvernul s-a asigurat că nu va putea fi acuzat pentru abuz în serviciu pentru maniera în care a emis aceste ordonanțe, întrucât a adugat la definirea acestei infracțiuni următoarea excepție: „Dispozițiile alin. (1) și (2) nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative”.
O excepție identică ca la abuzul în serviciu a fost adăugată și la articolul care definește infracțiunea de favorizare a făptuitorului.
Definiția abuzului în serviciu a fost semnificativ modificată. Vă prezentăm, spre comparație, textul actualei legi și, în paralel, textul din ordonanță:
Textul actual: „Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”.
Text OUG: „Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu știință, îndeplinește un act cu încălcare dispozițiilor exprese dintr-o lege sau dintr-o ordonanță a guvernului, sau nu îndeplinește un act prevăzut de dispozițiile exprese dintr-o lege sau o ordonanță a guvernului și prin aceasta cauzează o pagubă materială mai mare de 200.000 de lei ori o vătămare gravă, certă și efectivă a drepturilor și intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, astfel cum sunt prevăzute și garantate de legile în vigoare, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|