Liviu Dragnea a declarat joi că speră ca ministerul Justiției și Parchetul să afle cât mai curând cine a organizat și plătit deturnarea protestelor de miercuri, susținând că i-a cerut și președintelui Comisiei SRI să vadă dacă poate verifica situația produsă între SRI și MAI legat de informări.
" E dreptul românilor să protesteze, respect opinia lor. E important ca oamenii să se exprime fără violență. Nu cred că situația petrecută azi-noapte în Piața Victoriei este ceea ce și-au dorit. Cererea mea este ca acești oameni de bună-credință să se delimiteze de aceste grupuri care au vrut să confiște acest protest. Nu știu în mintea bolnavă a cui s-a născut acest plan pentru că azi-noapte să se ajungă la violențe. Sper ca ministrul de Interne și Parchetul să reușească să afle cine a organizat și plătit acțiunile de aseară", a declarat joi, după ședința CEX a PSD, Liviu Dragnea.
Președintele PSD spune că în urma declarațiilor șefului statului care a acuzat ministerul de Interne că nu a reacționat la informările primite din partea SRI legate de potențiale violențe și a răspunsului venit de la MAI; a cerut implicarea comisiei SRI
"Am văzut declarațiile ministrului de Interne legat de informările pe care le-ar fi primit de la SRI, am văzut ce a spus. Un om de bună-credință din SRI a dat un sms unui secretar de stat, nu directorul SRI informare către ministrul de Interne. Ca președinte al Camerei Deputaților i-am cerut lui Adrian Țuțuianu (nr. președintele Comisiei SRI) să vadă dacă există atribuții legale pentru comisia SRI ca să se verifice aceste lucruri", a mai spus Dragnea.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|