Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni pentru o televiziune străină că el a văzut ''milioane'' de oameni care sprijină PSD, susținerea publică a partidului fiind aceeași, întrebat dacă Guvernul și-a pierdut legitimitatea ca urmare a protestele masive din ultima perioadă.
Întrebat în limba engleză de un reporter de la un post de televiziune din Serbia, care a reușit să se acrediteze și să aibă acces în Palatul Parlamentului, dacă și-a pierdut Guvernul legitimitatea din cauza protestelor, întrucât acestea au fost masive, Dragnea a răspuns, tot în engleză: ''Am văzut milioane de oameni care ne sprijină pe noi și avem același sprijin public. Vrem să ne punem în practică programul nostru''.
Întrebat dacă, în consecință, îi ignoră pe cei care au ieșit în stradă, Dragnea a răspuns: ''Nu, dar cred că ar putea fi o greșeală să îi ignorăm pe ceilalți din România. Asta e decizia noastră. Vă mulțumesc''.
Dragnea a evitat inițial să acorde răspunsuri, arătând că tocmai a avut o conferință de presă.
"Ați avut o conferință de presă în română, îmi pare rău", i-a replicat reporterul, care a insistat și i-a adresat întrebările.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|