View Single Post
  #1422  
Vechi 13.02.2017, 21:22:30
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Senatorii din Comisia juridică au adoptat luni în unanimitate proiectul de lege privind aprobarea OUG 14 care abrogă OUG 13 de modificare a Codurilor penale.

Două amendamente au fost admise și două respinse, fiind vorba de detalii privind corelarea unor texte.

''O modificare la art. 25, alin. 5 și la art. 215 indice 1. E vorba de detalii tehnice'', a explicat președintele Comisiei, Șerban Nicolae.

La începutul ședinței dedicată OUG 14 de aprobare a OUG 13 privind modificarea Codurilor penale, PNL a propus introducerea pe ordinea de zi și a ordonanței 13.

''O să vă rog să luați în considerare suplimentarea ordinii de zi cu ordonanța 13. La Comisia de constituționalitate s-a discutat despre ambele acte normative. Una a primit respingere, alta a fost adoptată cu amendamente și cred că este important să le gestionăm împreună, să le discutăm împreună la aceeași comisie, existând un risc destul de mare să dăm un semnal prost dacă am discuta și am dezbate astăzi și am adopta cu sau fără amendamente exclusiv ordonanța 14. Există o temere reală ca adoptându-se ordonanța 14 astăzi și urmând să fie votată în plenul Senatului cât de curând, urmându-și procedura legislativă, lăsăm o breșă pentru a putea fi activate ulterior dispozițiile ordonanței 13'', a cerut senatorul PNL Alina Gorghiu în timpul dezbaterilor.

Senatorul PSD Șerban Nicolae a explicat că un calendar pentru dezbaterea ordonanței 13 a fost deja stabilit de Biroul Permanent. Propunerea a fost respinsă de membrii comisiei.

Propunerea a fost respinsă de membrii comisiei.

OUG 13 se află pe ordinea de zi a Comisiei juridice pentru ședința de marți, ora 15,00, după plenul în care se va vota OUG 14.

Șerban Nicolae către reprezentanții Ministerului Public: Nu e politicos să veniți neinvitați

Senatorul PSD Șerban Nicolae le-a transmis luni reprezentanților Ministerului Public că este ''nepoliticos'' să vină neinvitați la ședința Comisiei juridice în care s-a discutat OUG 14, procurorul Irina Kuglay fiind dată afară din sală.

''Eu nu am știut de unde sunteți și e o procedură foarte importantă. Nu e vorba de persoane. Orice împuternicire ați avea. Chiar dacă vine un secretar de stat de la Ministerul Justiției, eu nu vă pun să luați legătura cu un consilier al meu sau cu vreun funcționar din Senat. Aveți aici în față 11 senatori. Dacă cineva de la Ministerul Public se consideră mult prea sus, probabil datorită salariului... Procurorul general are salariul mai mare de 5 ori decât un senator, ca să discute cu o comisie senatorială, atunci am să vă rog să nu mai luați cuvântul niciodată. Prezența dumneavoastră aici nu este voința dumneavoastră, este voința membrilor comisiei. Chiar dacă venea procurorul general însuși, îi spuneam același lucru'', i-a transmis Șerban Nicolae, președintele Comisiei juridice, reprezentantului Ministerului Public care a venit la ședința în care s-a discutat OUG 14.


''Mulțumesc pentru atenționare, dar cred că este important să fac această precizare. În cursul zilei de astăzi, conducerea Parchetului General a informat conducerea Camerei Deputaților, a Senatului, precum și Comisiile juridice ale Camerelor cu privire la continuarea demersurilor noastre tradiționale, de colaborare în cadrul legislativului, atât ca urmare a invitației, cât și ca urmare a consultării publice prin afișarea pe site a proiectelor, a informat că dorim să participăm'', a explicat Irina Kuglay.

''Să știți că, pe logica asta, ar însemna ca și noi, în dorința de a sprijini Parchetul, am putea să anunțăm participarea noastră la anchetele penale'', a susținut social-democratul înainte de a o da afară pe reprezentanta Ministerului Public.

Ulterior, Șerban Nicolae a intrat într-o dispută cu senatorul PNL Alina Gorghiu pe aceeași temă.

''Vă rog frumos, abțineți-vă! Eu unul nu am făcut nicio invitație, ca să fie foarte clar, și eu sunt primul care face invitație...Cum să dau cuvântul statului, doamnă senator, ce Dumnezeu, în ce lume trăiți?'', i-a spus social-democratul Alinei Gorghiu.

''E o problemă pe care dumneavoastră ați generat-o, tocmai ați dat afară o persoană după bunul plac, n-ați consultat comisia, n-ați consultat pe absolut nimeni, ați trântit o idee și ați dat afară un om pentru că așa v-a plăcut. Mie mi se pare nepoliticos'', a replicat aceasta, reproșându-i că nu are ''cei șapte ani de-acasă''.

''Da de unde până unde îmi faceți dumneavoastră educație mie? Citiți Regulamentul!'', a intervenit Șerban Nicolae, recomandându-i liberalei să înceteze cu ''populismele plângăcioase''.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote