View Single Post
  #265  
Vechi 18.02.2017, 21:27:49
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

O soră medicală de la un spital din Atena i-a povestit părintelui Simeon Aghioritul, care locuiește la Kaliagra (Sfântul Munte), următoarele:

- Aveam scleroză în plăci și mă aflam în pragul paraliziei. Medicii mi-au dat o lună de zile concediu. Într-o noapte, în timp ce zăceam la pat, o văd aievea pe Maica Domnului care îmi spune: „Ridică-te, de acum ești sănătoasă!”.

M-am ridicat și a doua zi am mers la spital. Când m-au văzut medicii, au rămas uluiți. M-au consultat și m-au găsit sănătoasă.

Atunci părintele Simeon a întrebat-o unde lucrează.

- Lucrez la morgă, a răspuns ea. Cei morți sunt aduși acolo și aruncați fără niciun respect. Eu îi iau, îi spăl, îi îmbrac și îi îngrijesc cu multă dragoste, ca pe rudele mele.

- Pentru aceasta Maica Domnului te-a vindecat. În Vechiul Testament, Tobit, atunci când găsea un mort, îl îmbrăca și-l îngropa. De aceea Arhanghelul Rafail i-a spus: „Te ocrotesc”.

- Și eu simt o ocrotire, a răspuns ea plângând.

(Ieromonah Eftimie Athonitul, Asceți în lume, volumul I, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Schitul Lacu din Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, București, 2009, pp. 347-348)
Reply With Quote