Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, aniversează duminică, 19 februarie 2017, împlinirea vârstei de 51 de ani. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis Înaltpreasfinției Sale un mesaj de felicitare.
Înaltpreasfințitul Părinte Iosif s-a născut în data de 19 februarie 1966, la Vișeu de Jos, județul Maramureș.
A absolvit Liceul „Gheorghe Șincai” din Baia Mare, Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu (1989-1993, licența 1993) și un program de doctorat la Institutul de Teologie Ortodoxă „Sfântul Serghie” din Paris (1994-1998), cu tema „Taina persoanei umane la Sfântul Simeon Noul Teolog”.
Hirotonit diacon (19 octombrie 1993) și preot (26 octombrie 1993) celib pe seama capelei Facultății de Teologie din Alba, a fost duhovnic și preparator (catedra de Morală) în cadrul Facultății și profesor (Istoria bisericească și Patrologie) la Seminarul teologic (1993-1994). În 17 aprilie 1994 a fost tuns în monahism primind numele de Iosif. A deservit ca preot și duhovnic Mănăstirea de maici „Acoperământul Maicii Domnului” de la Bussy-en-Othe, Yonne, Franța (1994-1998).
În data de 29 noiembrie 1997, Adunarea electorală a Arhiepiscopiei Europei Occidentale și Meridionale l-a ales Arhiepiscop. A fost hirotonit la 15 martie 1998, în catedrala greacă Sfântul Ștefan din Paris, de către un sobor de 12 ierarhi în frunte cu Mitropolitul Serafim al Germaniei și Europei Centrale și cu Mitropolitul grec Ieremia al Franței.
În jurisdicția Arhiepiscopiei se află parohiile și comunitățile române din Franța, Elveția, Spania, Portugalia, Italia, Olanda, Belgia, Anglia, Irlanda. În 1998, Arhiepiscopia cuprindea 30 de parohii; în prezent, sunt organizate peste 130 de parohii și comunități. În data de 21 octombrie 2001, Arhiepiscopia a fost ridicată la rang de Mitropolie, Înaltpreasfinția Sa dobândind titlul de Mitropolit.
Ca episcop, este membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și membru al Adunării Episcopilor Ortodocși din Franța. În perioada 2001-2002, a fost locțiitor al scaunului vacant de Arhiepiscop al Americii și Canadei, în care calitate a contribuit la reînnoirea Arhiepiscopiei.
Din anul 2002, este numit de către Sfântul Sinod Director al Reprezentanței Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituțiile Europene (Bruxelles).
|