Ai dreptate, Iuliu. Sunt două extreme, iar ortodoxia are întotdeauna înțelepciunea de a alege calea de mijloc.
Nu putem spune că se poate mântui oricine, în orice confesiune s-ar afla. Putem spera.
Eu am pomenit însă și de deschiderea nu doar a inimii, ci și a minții către Dumnezeu, adică nevoia de adevăr pentru a putea primi harul. Aflându-te într-o altă confesiune (= mărturisire de credință), nefiind în adevăr, nu vei putea primi pe deplin harul.
Dar totul devine discutabil acum, pentru că nici în Biserica Ortodoxă fiind nu primești pe deplin harul până nu te curățești și sfințești.
Nu poți spune, așadar, ''există har și la ceilalți'', dar nici ''există har doar la noi''. Există har pretutindeni; dar nu oricine poate să-l primească.
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea)
Last edited by CristianR; 20.02.2017 at 11:02:10.
|