Sper ca o astfel de tema nu s-a mai tratat.
Pacatul nu este o simpla calcare a unei reguli. El este o tradare a lui Dumnezeu, o calcare a constiintei. Prin pacat sufletul se modifica, moare cu acea parte cu care a pacatuit. În memorie îi pot veni imagini despre natura trupeasca a faptei si poate avea iluzia ca s-a vindecat, dar în realitate e fals. Miscarea launtrica a inimii nu o putem întelege singuri, trebuie o iluminare divina.
Sfintii Parinti spuneau ca vederea pacatului e darul cel mai mare.
„Noțiunea de păcat se arăta doar acolo unde raporturile dintre Dumnezeul Absolut și omul-creatură capătă un caracter pur personal. Altminteri, rămâne numai o reprezentare intelectuală (…)”
„Părinții spuneau că a-ți vedea păcatul este un mare dar al Cerului, mai mare decât vederea îngerilor. Și eu, mulți ani am fost orb duhovnicește.”
„În mișcările noastre justificate de rațiune, noi nu putem vedea păcatul”.
„Eu nu văd Lumina ca atare, ea doar îmi deschide ochii să înțeleg în ce întuneric trăiesc. Eu nu aș putea înțelege întunericul, dacă n-ar exista lumina opusă..”
„Cu întristare m-am convins că rari sunt oamenii care simt în inima lor durerea păcatului”
Arhimandritul Sofronie, Mistica vederii lui Dumnezeu
http://www.nistea.com/eseuri/dinu_mos/sofronie_mistica_Dumnezeu.htm