Citat:
În prealabil postat de CristianR
Cu mica diferență că reeducarea presupunea folosirea violenței, a constrângerilor majore, mutilarea personalității.
Adevărul nu silește pe nimeni. Nu se bagă cu forța și nici n-are nevoie de tot soiul de viclenii și momeli ca să fie înghițit ca atare. La el pot avea acces și oamenii simpli, necitiți, ca țăranca Maria Rizea, admirată și publicată de Liiceanu.
Dar ea trăia în munți, cultura ei era a satului și a Bisericii, n-avea un televizor care s-o bombardeze cu minciuni ambalate îmbietor. Sigur, avea și ceva în plus (o anume calitate umană), pentru că, chiar în vremea aceea, făcea parte dintr-o minoritate.
|
Asa e cand crezi ca aia pe care ii citesti si ii crezi tu, stau calare pe adevar.
Dar hai sa vedem cum e cu adevarul care nu sileste pe nimeni :
"Dar mă tem că ne zbatem degeaba câtă vreme mai mult de jumătate din populație stă pe perfuziile cu otravă administrate zilnic de Antena 3 și de RTV. Și-atunci ajungem la instanța care ocrotește rezervorul de puroi al României, la CNA**, unde chiar sper să ajung mâine, împreună cu cei care vor fi la Piața Universității la ora 17."
Deci care e solutia ? Pai intr-un fel sau altul sa-i reducem la tacere. Si atunci oamenii vor cunoaste adevarul si adevarul ii va face liberi. :)
Exact cum intr-o alta vreme trebuiau bruiate programele nu stiu caror puteri straine ( care fie vorba intre noi, si ele minteau o gramada ). Dar tot deranjau, pentru ca oamenii in loc sa cumpere Scanteia sau sa se uite la Telejurnal ca sa afle adevarul, trageau cu urechea unde nu trebuie.