Mulțimea mărturisitorilor și martirilor credinței din țara noastră în timpul comunismului ne îndeamnă mereu să nu uităm cât de mare este puterea jertfei și cât de necesară este lucrarea de vindecare și înnoire a umanității, rănită de ură și violență, de discriminare și dominație, de intoleranță și indiferență, de multe forme ale morții fizice și spirituale, transmite Patriarhul Daniel în această zi în care sunt comemorați deținuții politici anticomuniști din perioada 1944-1989.
În timpul regimului comunist numeroși ierarhi, clerici, profesori de teologie, studenți, monahi, intelectuali creștini au suferit detenție pentru credința noastră strămoșească pe care au apărat-o, unii dintre ei, chiar cu prețul vieții. S-au împotrivit regimului, au apărat valorile seculare ale poporului român și nu au cedat torturilor la care au fost supuși.
Potrivit legii nr. 247 anul 2011, ziua de cinstire a sfinților 40 de mucenici, 9 martie, a devenit și Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989 în România.
Patriarhul nostru nu a lăsat în uitare suferințele prin care au trecut cei din închisorile comuniste pentru idealurile ortodoxe și îndeamnă să îi omagiem cu prețuire.
Lumina mărturiei mărturisitorilor trebuie comemorată cu recunoștință și venerație, ea fiind izvor de putere spirituală în viața și misiunea Bisericii astăzi, subliniază Preafericirea Sa.
Despre suferințele martirilor, dăruirea de sine a mărturisitorilor și curajul apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului Patriarhul Daniel spune că sunt dovezi și valori ale credinței și jertfelniciei poporului român, pe care trebuie să le prețuim și să le transmitem mai departe.
Astfel, vom arăta că, pentru poporul român, rezistența anticomunistă prin credință creștină statornică, în fața tuturor răutăților, este un factor de continuitate creștină și de demnitate națională, într-un context istoric dificil, în care puterea Învierii este ascunsă în Cruce, evidențiază Preafericirea Sa.
Astăzi au loc slujbe de pomenire în toată țara pentru cei care au pătimit în timpul regimului comunist ateu, apărând credința în Dumnezeu și demnitatea poporului român.
Apărătorii Ortodoxiei în timpul regimului comunist sunt omagiați de Biserica noastră nu numai astăzi, ci pe parcursul întregului an 2017. La propunerea Preafericirii Sale, anul acesta a fost dedicat, ca an comemorativ, Patriarhului Justinian și celor care au apărat credința ortodoxă în temnițele comuniste
|