23 de ani de actualitate!
Societatea Ortodoxă a Femeilor Române Iași - 23 de ani de activitate
Reluând firul tradiției Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române existente la Iași din 1910, la 4 martie 1994 s-a reînființat Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române - filiala Iași, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al României, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, având ca ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasă Parascheva.
Mi-a revenit cinstea de a fi aleasă președintă a Societății, alegându-se, totodată, prin vot colectivul de conducere al Societății: doctor Zenovia Preda a fost aleasă vicepreședintă, ing. Rodica Osadet a fost aleasă secretară, iar alte șase doamne au fost desemnate consiliere pe diverse probleme - catehizare, caritate, economice, învățământ, tineret, juridice și relații externe. Pentru început, întâlnirile de lucru săptămânale aveau loc în Sala „Iustin Moisescu“, apoi sediul nostru a fost la casa parohială a Bisericii „Sfinții Petru și Pavel“ - Bărboi.
De la început, Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române (SOFR) - filiala Iași și-a propus ca obiective prioritare întărirea credinței ortodoxe prin reînvierea virtuților creștine în familie, școală și societate, prin activități misionare, de caritate și asistență socială. Prioritare au rămas acțiunile filantropice, având în vedere sărăcia ce generează adevărate drame cu consecințe atât de grave în viața semenilor noștri. Nu s-au neglijat nici activitățile culturale, acestea constituind o componentă importantă a activității Societății, organizându-se multiple și variate întâlniri de suflet și pentru suflet la spitale, cămine de bătrâni, școli și grădinițe, întâlniri prilejuite de marile sărbători ale creștinătății, de hramul unor biserici etc. Am căutat să răspundem apelurilor disperate venite din diferitele părți ale Moldovei și nu numai. Cereri de tot felul (ajutor material, de obicei) de la bătrânii măcinați de sărăcie, tristețe și însingurare, corăbii ce plutesc în derivă, fără țintă, fără scop, fără a fi cuiva de folos în lumea asta mare, de la oameni bolnavi, fără speranță, fără posibilități materiale, lipsiți de înțelegerea celor din jur, de la adolescenți fără orizont, derutați, dezorientați, blazați înainte de vreme; de la femei cu mulți copii, lipsiți de tatăl lor plecat spre alte zări, mame care își puneau problema hranei de zi cu zi, fără a îndrăzni măcar să ceară mai mult de la viață.... Apeluri de la bărbați în puterea vârstei, fără loc de muncă, purtând în suflet gustul amar al înfrângerii și nedreptății sociale, de la familii rămase pe drumuri, fără agoniseala de-o viață, nimicită de foc sau apă. Apăreau și cazuri limită, boli grave ce necesitau o intervenție costisitoare și rapidă, sau mai trist: oameni care părăseau această lume și nu-și puteau găsi „binemeritata odihnă“ pentru că nu avea cine să-i îngroape. La toate acestea a încercat să răspundă Societatea noastră, pe lângă activitățile prinse în programele de lungă durată, cu modestie, devotament și dăruire creștinească față de semenul aflat la nevoie. Membrele SONFR s-au străduit să găsească modalitatea prin care să ajute în toate situațiile. În urma anchetelor sociale efectuate pe teren, SONFR - filiala Iași a reușit ca după o perioadă de timp să aibă o evidență clară asupra situației referitoare la cei care aveau nevoie de ajutor sub o formă sau alta, dându-ne seama de cazurile cu adevărat critice unde se impunea o intervenție de urgență. Astfel, un număr de o sută de familii din Iași au fost mereu în atenția noastră, constând din partea noastră în ajutoare cu alimente, medicamente, obiecte de îmbrăcăminte, uneori și bani pentru plata întreținerii. În grija Societății SONFR - filiala Iași au fost în permanență și cei aflați în diverse instituții: Spitalul TBC „Cantacuzino Pașcanu“ Iași, „Spitalul CFR“ Iași, Spitalul de copii „Sf. Maria“ Iași, Spitalul de copii „Doctor Cluny“, Maternitatea „Elena Doamna“, Căminele de bătrâni „Sf. Cuvioasă Parascheva“ și „Constantin și Elena“, Penitenciarul din Iași și Cantina săracilor de pe lângă Biserica „Sf. Haralambie“, unde, timp de un an (1994-1995), am oferit hrană în fiecare duminică la 150-200 de persoane. Un eveniment deosebit în viața SONFR a fost încredințarea Societății noastre Bisericii cu hramul „Sf. Atanasie și Chiril“, în care cei doi slujitori ai Sfântului Altar, regretatul pr. Dan Mihai Ciomaga și pr. Dumitru Păduraru, parohul actual, ne-au fost alături în strădania noastră de a-i ajuta pe cei aflați în impas.
Paleta activităților desfășurate în cei 10 ani de SONFR - filiala Iași a cuprins nenumărate alte activități de suflet și pentru suflet cu ecou în întreaga Moldovă. Spațiul restrâns al articolului nu ne permite detalierea acestor aspecte și doresc să mulțumesc pe această cale doamnelor din Societatea noastră care au dovedit devotament și dăruire aparte atât în activitățile filantropice, cât și în cele cultural-misionare. Îmi face o deosebită plăcere să le amintesc numele, cu un sentiment de recunoștință pentru modul în care, cu suflet, pasiune, smerenie și competență, au contribuit la îndeplinirea atâtor obligații și îndatoriri ale SONFR - filiala Iași în decursul celor 10 ani (1994-2004): regretatele Zenovia Preda, Maria Carp și Margarita Vlad împreună cu Iulia Simionescu, Viorica Ene, Vidrașcu Profira, Olaru Paraschiva, Boureanu Maria, Lefter Elena, Munteanu Nina, Roman Maria, Amarandei Maria, Orhei Emilia, Iftode Valeria, Țicu Maria, Cojocaru Loreta, Filon Valeria, Bârlădeanu Laura, Moise Elisabeta ș.a. Îndreptăm gânduri de mulțumire și recunoștință către toți acei care s-au dovedit cu adevărat oameni de suflet în momente grele pentru semenii lor. După cei 10 ani (1994-2004), având binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, pentru a mă retrage din funcția de președintă a SONFR - filiala Iași, activitatea Societății a decurs în mod firesc cu aceeași aplecare pentru toți cei care aveau nevoie de ajutor, în funcția de președintă fiind, de data aceasta, regretata Margarita Vlad, cu rezultate meritorii în activitate: retrocedarea clădirii ce a aparținut Societății, în care a funcționat Liceul ortodox de fete, înființat de prințesa Olga Sturdza - președinta Societății până în 1948, obținerea statutului de societate autonomă pentru filiala SONFR din Iași, aceasta devenind SOFR etc. În prezent, președintă a SOFR este Rodica Șoronescu, care împreună cu un inimos comitet de conducere al Societății, desfășoară o rodnică activitate pusă în slujba aceluiași scop nobil: grija față de semeni. (Angela Olariu, președintă de onoare a SOFR Iași)
|