Ieri am avut bucuria sa asist la slujba de la misiunea greco-catolica din Paris. Cei 180 de credinciosi veniti la Sfanta Liturghie mi-au lasat impresia unei comunitati inchegate, se salutau si se cunosteau intre ei, unii pastrandu-si inclusiv accentul ardelenesc. O vorbire atat de neaosa, presarata cu cate-un frantuzism acolo unde te asteptai mai putin, dadea ceva foarte amuzant.
Predica, pornind de la pericopa vindecarii copilului lunatec (Marcu 9: 14 sqq) a subliniat cateva lucruri demne de a fi retinute:
-avem aici o aluzie la moarte si la inviere. Copilul cade "ca mort", "incat multi ziceau ca a murit", dar este ridicat de Isus ("Dar Isus, apucându-l de mână, l-a ridicat, și el s-a sculat în picioare"). Nu altfel a fost si cazul cu fata lui Iair.
-cel care vindeca este Isus, iar Apostolii nu putusera sa il vindece, desi lor le fusese adus copilul mai intai. Domnul ne spune motivul pentru care nu putusera sa il vindece: acest soi de demoni trece cu rugaciuni si cu post. Or, Apostolii nu se rugau si nu posteau. Nu o facusera pana atunci. Iarasi, Domnul ne explica (in alta parte) de ce: fiindca Mirele era cu ei. Cand Mirele nu va mai fi cu ei si cand Cel Trimis se va cobori asupra lor in ziua Cincizecimii, ei vor practita rugaciunea si postul si vor face numeroase minuni de vindecare si chiar de inviere.
-pericopa mai rezolva o nedumerire a acelor protestanti care sustin ca nu se poate boteza un copil, deoarece nu crede si nu spune, cu gura lui, Crezul. Or, vedem bine aici: copilul este salvat in baza credintei. Isus spune: "De poți crede, toate sunt cu putință celui ce crede". Inclusiv vindecarea de moartea spirituala, a acestui copil care era "ca mort". Intr-adevar, el este vindecat in baza credintei, numai ca nu a lui, ci a tatalui lui care il aduce la Isus. Copilul nu spune nimic in tot acest pasaj biblic. Tatal este cel care spune: "cred, Doamne, ajuta necredintei mele!".
|