[CristianR]

În prealabil postat de Lancelot

pai nu e acelasi lucru? cu ce-l pot supara pe Dumnezeu cei doi? de ce trebuie sa uitam ca noi, oamenii, suntem bogatia Lui? daca noi suntem fericiti nu e si El?

Sigur că nu-i acelaşi lucru. Şi nu că l-ar supăra pe Dumnezeu. Dar iubirea pe care ne-o dăruieşte El, care nu se trece, e cea cu care şi noi trebuie să iubim, dacă vrem să fim demni de numele de om. Ea implică unicitate întâi de toate; cel pe care-l iubeşti e de neînlocuit; şi responsabilitate, că nu vrei pentru nimic în lume să-i faci rău.

Pe când cea animalică e o inconştientă chemare a naturii, care are, şi ea, rostul ei, bun, dat tot de Dumnezeu.

Dar omul este între două lumi, în el întâlnindu-se şi animalitatea (inocentă în sine), dar şi dumnezeirea. Felul în care parcurge intervalul ăsta este esenţial.

Îţi înţeleg, într-un fel, opinia, ca o reacţie la cei care se oripilează cu privire la relaţiile trupeşti dintre bărbat şi femeie. Şi eu consider că e ceva bolnăvicios în cel care vede păcat şi acolo unde este natură simplă, şi insinuează un sentiment de vină tuturor, făcându-i să nu se mai poată bucura de plăcerile simple şi îngăduite (sau chiar dăruite), provocând chiar nevroze şi tot soiul de complexe în cei care îi ascultă.

Faptul că unii aleg această extremă îi determină pe alţii să se arunce tocmai la cealaltă, respectiv a unei sexualităţi eliberate nu doar de nevroze şi vinovăţii nefireşti, ci chiar şi de moralitate.

Binele este, ca de obicei, undeva la mijloc.