[CristianR]

Problema acestui topic, la fel ca multe altele, e abordată în două modalităţi: de la Dumnezeu către om şi lume sau de la lume către (eventual) Dumnezeu. Asta este, în fond, diferenţa între omul credincios şi cel necredincios. Primul încearcă să priceapă ce vrea Dumnezeu să-i spună. A înţeles că Dumnezeu nu ne-a lăsat singuri, ci că ne-a vorbit, de milenii, şi că ne vorbeşte încă. Felul Lui de a ne comunica este cu totul deosebit, căci se adresează inimii.

Legile Sale ne sunt lăuntrice, sunt scrise în inimile noastre. Când auzim cuvintele lui Hristos scrise în Evanghelie, le regăsim în adâncul nostru. Cuvântul care pătrunde în noi din afara simţurilor se întâlneşte cu adevărul care a fost de la început sădit în inimile noastre.

De aceea, a asculta de Dumnezeu înseamnă să fii într-o tot mai deplină conformitate cu tine însuţi. Tot ce vine de la El este purtător de sens. Există o raţiune pentru care sexualitatea nu e lăsată la voia întâmplării şi pentru care ea trebuie să fie precedată de iubire. Numai în felul ăsta poţi rămâne în unitate lăuntrică.

Există multe alte raţiuni în toate cuvintele pe care ni le-a adresat şi care pot fi descoperite. În general, ceea ce este numit ca păcat e ceea ce ne îmbolnăveşte, ne fărâmiţează, ne omoară, ne secătuieşte de puteri sufleteşti, ne deprimă; iar ce este virtute unifică, repară, construieşte, dă viaţă şi bucurie.