Cel de-al X-lea Congres Național de Istorie a Presei din România a început vineri, 31 martie 2017, la Cluj-Napoca, informează Radio Renașterea.
Deschiderea evenimentului a avut loc în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care a vorbit despre puterea cuvântului, făcând referire la importanta misiune pe care o au oamenii de presă.
Întrunirea reunește peste 70 de participanți – profesori de la importante universități din România și din Republica Moldova, cercetători, teologi și jurnaliști.
Congresul de anul acesta se desfășoară sub auspiciile temei „Tradiții ale presei religioase din România”. Reuniunea a debutat la ora 10.00, în Aula Magna a Universității „Babeș-Bolyai”, în prezența a zeci de invitați din țară și străinătate.
În cadrul ceremoniei oficiale au transmis mesaje de salut: Acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, rectorul Universității „Babeș-Bolyai”, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, președintele Senatului Universității „Babeș-Bolyai”, domnul Cristian Ioan Videscu, secretar de Stat, Departamentul Centenar din Cadrul Guvernului României, conf. univ. dr. Cătălin Negoiță, președintele Asociației Române de Istorie a Presei și primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.
Academicianul prof. dr. Ioan Aurel Pop, rectorul Universității „Babeș-Bolyai” a punctat în cadrul conferinței inaugurale, „Reflectarea trecutului românilor în presa contemporană”, faptul că istoria ca discurs este impusă de jurnaliști în gândirea contemporană și aceasta poate fi complet diferită de istoria-realitate, promovată de istorici.
„Limba dacică, prima limbă a lumii”, „Romanii au învățat latină de la daci”, „Mihai Viteazul – Ceaușescu avant la lettre”, „Avram Iancu, erou sau criminal?”, „Filmele istorice românești mint” – sunt câteva din articolele date ca exemplu de rectorul universității clujene, prin care comunicatorii actuali construiesc realități.
A urmat o a doua conferință susținută de pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, președintele Senatului Universității „Babeș-Bolyai”, pe tema „Presa religioasă din Transilvania sec. XIX-XX și receptarea Marii Uniri” (cu accent major pe „Telegraful român”).
La finalul discursurilor oficiale, Asociația Română de Istorie a Presei a conferit Diplome de Onoare unor personalități care au sprijinit organizarea congresului, dar și Premiul pentru Jurnalism „Nicolae Sever Cărpinișan”, după numele primului român licențiat în jurnalism, în anul 1934, la Sorbona, premiu care a revenit, în acest an, cunoscutului poet, romancier, eseist și jurnalist, Horia Bădescu.
La Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din Cluj vor urma două zile pline, de comunicări și dezbateri pe tema „Tradiții ale presei religioase din România”. Va avea loc zilele acestea și adunarea generală a Asociației Române de Istorie a Presei, asociație care împlinește 10 ani de activitate, precum și prezentarea revistei „Tabor” și lansarea unor cărți ale participanților la Congres. Lucrările prezentate la Congres vor fi publicate la Editura „Presa Universitară Clujeană”.
Sâmbătă, 1 aprilie 2017, o parte dintre cei veniți pentru Congres vor vizita obiective culturale și turistice din municipiul Cluj-Napoca, iar în jur de 40 de participanți vor face o excursie de documentare la Mănăstirile Nicula și Rohia.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|