În prealabil postat de suslik
Cred ca, intr-un final, oamenii se vor trezi, vazind ca toata povestea asta vine doar/preponderant de la grecotei. Adica, se pare ca nenorocita tendinta, inceputa in blestematul an 1990, de a ne autodistruge si umili de dragul strainilor hulpavi, s-a extins si in BOR. Adica, unii lucreaza efectiv la reintoarcerea epocii fanariote in Biserica. Nu rideti: Iuliu a intuit corect ca e o intrigaraie greceasca.
Ca sa nu mai zic de ce a scris capybara asta de Chirila, in omilia aia a lui penibila, ca cica "colaborarea cu ereticii in orice domeniu este interzisa de canoane si de duhul sf. parinti". Hai, Kyrillos, pa onoarea ta?! Bre, nu mai sintem in evul mediu, cind institutia eclesiala era intr-o simbioza nefericita cu puterea, ("sinergia iustiniana", sau cezaro-papismul, un fel de eclesioterorism de stat), devenind o metastaza care sufoca practic intreaga societate. Trebuie sa colaboram si traim alaturi de toti oamenii, anihiland narcisismul agresiv si fideist si loialismul institutional aglutinant. Iar daca, prin absurd, ar exista asemenea canoane, atunci trebuie arunccate la gunoi ca fiind depasite. La fel, in cazul scriitorilor bisericesti sau sfintilor care au sustinut, intr-o societate mult diferita, ceva ce este astazi total depasit si imoral. Greu mai dispar miturile cripto-idolatre ale "infailibilitatii sfintilor" sau neschimbarii canoanelor!
Nu stiu, vorbind serios acum, mi se pare mie, sau oamenii astia traiesc intr- o lume a lor, dominate de wishful thinking?! De care fapt profita grecotei precum gheronul fugar Savva.
|